Familia
12847

Dragostea fără discernământ

Am băgat de seamă că astăzi, mai ales cei ce studiază, sunt vătămați de cei de acasă. Deși sunt copii buni, se strică. Nu gândesc; au o nesimțire. Îi netrebnicesc și îi strică părinții lor. Deoarece părinții au trecut prin ani grei, vor ca fiii lor să nu ducă lipsă de nimic. Nu cultivă mărimea […]

Familia
3

Minunea cea mai mare

Era pe la începutul primăverii, când mugurii copacilor plesneau unii după alţii în cununiţe de flori roz-albe. Vrăbiile şi mierlele îşi slobozeau cântecele prin văzduh, iar oamenii trăgeau cu putere în piept miresmele lui april. Primăvara cea zglobie bătea şi la ferestrele spitalului. Înauntru însă erau oameni bolnavi, cu privirile umbrite de un val de […]

Societate
Sfaturi duhovnicești
Familia
6317

Căsătoria este una pe toată viaţa…

– În ce condiţii Biserica Ortodoxă aprobă divorţul? – După învăţătura dată nouă de Dumnezeu, căsătoria este indisolubilă, adică una pe toată viaţa: „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă” (Matei 19, 6). Numai moartea desparte în chip firesc pe cei doi soţi. Totuşi, sunt câteva excepţii îngăduite de Biserică, care duc la […]

Familia
8232

Povestea ofițerului FBI care a vrut să-și avorteze fetița cu Sindrom Down

Heath White este un bărbat „perfect”, care a făcut totul la perfecțiune: studiile, atletismul, cariera sa de ofițer FBI. Crescut în estul Texasului, ştia un singur lucru: succesul.  A câştigat o bursă la North Western State, în statul american Louisiana. Acolo a început pasiunea sa pentru alergat, dar şi suita de reuşite în viaţă. El le-a povestit […]

Familia
8776

În inimă trebuie să fie răbdare, nu răutate…

De ce Dumnezeu nu rânduieşte să se aleagă perechi care să poată duce în comun o viață duhovnicească? – Sigur, şi mai bine ar fi dacă n-ar fi diavolul, nu-i aşa? Ce uşoară ar fi atunci mântuirea! Dar uite că diavolul există. Fără îndoială, iubirea lui Dumnezeu rânduieşte toate. Ca să-l mântuiască pe soţul rău, […]

Familia
702

De la nemulțumirele şi reproşurile zilnice încep conflictele mari

Cât de greu nu ne-ar fi în viaţă, este important să ne amintim că am format o familie pentru bucurie, fericire, dragoste, dar nu pentru a afla cine are dreptate și cine – nu, cine cui îi este dator şi care este cel mai bun mod de a aduce mai mulţi bani. Toate acestea sunt […]

Sfaturi duhovnicești
67

Un adult află ce puține știe atunci când un copil începe să-i pună întrebări

Oare cum e alături de Părintele ceresc când “ne citește povestea de seară”?! Când suntem mici cea mai “înspăimîntătoare” propoziție este “Te spun lu’ mama!” Oare cum ar fi atunci când am auzi “Te spun lui Doamne Doamne!”? De fapt din asta gustăm cu toții… Un adult află ce puține știe atunci când un copil […]

Familia
8747

Dacă iubeşti, te uiţi pe tine şi trăieşti pentru cel pe care îl iubeşti…

Eu sunt căsătorită. Vă rog să-mi explicaţi mai bine cum trebuie să mă supun sau să-l ascult pe soţul meu. Din firea noastră păcătoasă, nimănui nu-i place ideea de supunere. În mentalitatea noastră, astăzi înţelegem că a te supune înseamnă a te înjosi, a te umili, a te reduce la inferioritate, a pierde din valoare. […]