Citate ortodoxe
Citate ortodoxe
Citate ortodoxe
4074

Nu ne putem realiza noi pe noi înşine, ci avem trebuinţă de ajutorul lui Dumnezeu

Sfânta Maria Magdalena a fost una dintre persoanele asuprite de patimi, una dintre persoanele pe care le-a transformat Domnul Hristos şi a făcut-o din rea bună prin puterea Domnului Hristos. Noi nu avem puterea să ne depăşim pe noi înşine, oricât am fi de luători aminte la viaţa noastră, şi oricât am şti lucrurile acestea […]

Citate ortodoxe
4230

Dumnezeu săvârșește minuni pentru a-l mântui pe om

Dumnezeu lucrează minunile fie direct, fie prin mijlocirea îngerilor, a oamenilor separat sau a popoarelor, sau chiar a animalelor, precum oile tărcate ale lui Iacob, măgarul lui Valaam, corbul profetului Ilie, lăcustele, broaștele și șerpii din Egipt. Uneori, prin intermediul elementelor naturale și a materiei: potop, foc, cutremure, soare, lună și stele, ploi, grindină, furtuni […]

Citate ortodoxe
3975

Amintirile fericite – izvor de putere și de consolare

Clipele de fericire a căror prezenţă o păstrăm vie sunt supuse unei selecţiuni care ne scapă cu totul şi foloseşte criterii ciudate. S-ar crede că ne rămân cele de bucurie intensă, ori legate de însemnate evenimente favorabile. Nu. Supravieţuiesc instantanee lipsite de orice semnificaţie. Mie, spre pildă, ca izvor nesecat al senzaţiei de fericire inefabilă, […]

Citate ortodoxe
4129

Căsătoria – casa mică a Domnului

Căsătoria este mai mult decît omenească. Este o împărăție în miniatură care este casa mică a Domnului.   (Clement Alexandrinul)

Citate ortodoxe
4909

Răul care există acum în lume, va avea forță și mai mare…

„Tatăl meu a dorit să transmiteți tuturor acelora care i-au rămas credincioși ca, și aceia, la rândul lor, să spună celor pe care îi cunosc și au încredere în ei, să nu caute să-l răzbune. El i-a iertat pe toți, și se roagă pentru toți, și vrea doar să țineți minte că răul, care există […]

Citate ortodoxe
5093

Optimismul este un imn de viață

Optimismul şi pesimismul sunt două moduri diferite de a aprecia viaţa. Conform aprecierii optimiste, viaţa este un mare dar, în timp ce după gândirea pesimistă, viaţa este un mare rău. Optimism înseamnă fericire, iar pesimism înseamnă nenorocire. Pentru om, cea mai mare fericire nu este sănătatea, bogăţia, prietenii sau slava. Cea mai mare fericire pentru […]

Citate ortodoxe
5237

Gânduri despre dragoste și iertare de la Ieromonah Savatie Baștovoi

A ierta înseamnă a renunța la tine însuți, la dreptul tău, la dreptatea ta, pentru a îndreptăți pe cel ce ți-a greșit, înseamnă să mori tu pentru a lăsa pe altul să trăiască. Cu alte cuvinte, a ierta înseamnă să reîntorci la viață, să dăruiești viață.   *** Niciodată nu m-am simțit mai iubit, mai […]

Citate ortodoxe
4301

Să fim mereu gata să trecem în umbră

Să urmăm exemplul Înaintemergătorului, să fim mereu gata să trecem în umbră, să ne bucurăm de succesul altuia, să nu ne stea gândul la propria noastră mărire. Să nu lăsăm să pătrundă în inimă duhul cel rău al zavistiei, să ne rugăm Domnului să trimită asupra noastră darul renunţării la sine şi al uitării de […]