Catehism
3433

Semnificaţia binecuvântării din începutul Sfintei Liturghii

De ce începe astfel preotul? Ce vrea să spună? Înaintea noastră Hristos ne deschide o vedere minunată; ni se prezintă o priveliște cerească. Așa cum atunci când mergi la un magazin și îți deschide negustorul topul de stofă și-l vezi, îl prinzi cu mâna, probezi rezistența lui, vezi frumusețea lui și spui „Pe acesta îl […]

Catehism
3721

Ce este păcatul?

Cuvântul grecesc pentru păcat este “amartia“, și are sensul de rătăcire, de mers într-o direcție greșită, și anume pe calea morții, nu a vieții. Păcatul nu constă în încălcarea unor norme etice, ci în înstrăinarea de viața cea adevărată. Prin păcat, omul demisionează într-un mod liber din posibilitatea părtășiei la viața dumnezeiască. Astfel, păcatul este […]

Catehism
3663

Dezlegarea sau formula Tainei Mărturisirii

Rugăciunea de dezlegare este formula de administrare a Tainei Mărturisirii. În fiecare Taină formula de administrare constituie punctul culminant al întregii slujbe și momentul în care taina respectivă se săvârșește. În rânduiala Tainei Spovedaniei, formula de dezlegare este următoarea: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni, să […]

Catehism
4383

Cum trebuie să postească cei mici?

La un moment dat, copilul va dori singur să ţină post, şi pentru aceasta trebuie să-l pregătim în familie. Atunci, cu ajutorul mamei, al tatălui şi al preotului, în ajunul unei zile de post copilul va zice: „Nu voi mânca ciocolată în Postul Mare, iar când voi merge în Postul Crăciunului la bunica în vizită […]

Catehism
3794

Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda – Capitolul 1

1 Iuda, rob al lui Iisus Hristos şi frate al lui Iacov, celor ce sunt chemaţi, iubiţi în Dumnezeu-Tatăl şi păstraţi pentru Iisus Hristos: 2 Milă vouă şi pace şi iubirea să se înmulţească! 3 Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă […]

Catehism
4414

De ce avem nevoie de îngeri păzitori?

Învăţătura despre sfinţii îngeri este cuprinsă atât în Sfânta Scriptură, cât şi în scrierile Sfinţilor părinţi, ale scriitorilor bisericeşti şi în cărţile de cult ale Bisericii noastre Ortodoxe, ceea ce arată rolul lor important în doctrina şi cultul creştin-ortodox. Comuniunea dintre îngeri şi oameni se realizează în Biserică. Ei ne ajută în procesul mântuirii, ne […]

Catehism
3427

De ce trebuie să-L mărturisim pe Hristos?

Hristos ne cere mărturisirea nu pentru că ar avea nevoie de ea, ca un gest de satis­facție personală care ar proba fidelitatea noastră față de El. De altfel, mărturisirea lui Hristos nici nu se cere, ci ea vine, sau ar trebui să vină, de la sine din partea oricărui credincios. Dacă iubești cu adevărat pe […]

Catehism
4611

De ce este nevoie de pâine și vin la pomenirea celor adormiți

Dintre lucrurile sau darurile absolut necesare pentru săvârșirea slujbei înmormântării, a parastaselor sau a pomenirilor morților, în general, și a Sfintei Liturghii, în special, fac parte și cele două elemente principale ce întrețin viața omului: pâinea și vinul. Pâinea, colacul sau prescura sunt necesare ca daruri pentru cel adormit, întrucât ele reprezintă, datorită compoziției lor, […]

Catehism
4562

De ce se face pomenirea morților la anumite momente (zile, luni sau ani)?

După tradiția veche și generală a Bisericii Ortodoxe, se face pomenirea morților prin slujbe cu rugăciuni la următoarele termene sau soroace: ziua a treia (care corespunde de obicei cu ziua înmormântării), ziua a noua și ziua a patruzecea după moarte; la trei, la șase, la nouă, la doisprezece luni după moarte; apoi, în fiecare an în […]

Catehism
4846

A început postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Postul închinat sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este la fel de vechi ca posturile marilor sărbători din timpul anului. El s-a generalizat în secolul al VI-lea, dar Constituţiile Apostolice (secolul al IV-lea) menţionează existenţa acestui post, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că el exista din primele veacuri creştine. Postul Sânpetrului, cum […]