Catehism
5230

Ce înseamnă expresia „dezlegare la peşte” din calendarul creștin-ortodox

Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfinţit (439-532 A.D.) menţionează prezenţa încă din vechime a acestei dezlegări. Însemnătatea ei este multiplă. În primul rând dezlegarea la peşte este privită ca o mângâiere acordată credincioşilor prin prezenţa în Biserică a Mântuitorului Hristos, o bucurie şi o celebrare a Mântuitorului, care a fost simbolizat în primele […]

Catehism
5783

Există preoți cu har și preoți fără har?

Auzim adesea în jurul nostru exprimarea unei preferințe cu privire la persoana unui preot, cuprinsă în formula „este un preot cu mult har” sau despre alți slujitori că nu au har, făcându-se diferențe când vine vorba de efectul pe care rugăciunea acestora o are asupra credincioșilor, în cadrul slujbelor săvârșite. Orice persoană sfințită, adică intrată […]

Catehism
5789

Lumânările de cununie și semnificația lor

Lumânarea aprinsă este, în viaţa bisericească, simbolul purităţii sufleteşti, a puterii credinţei, focul iubirii creştine şi nădejdea luminii dumnezeieşti spre care speră cei ce le aprind, însoţindu-le cu rugăciunea personală. Lumânările de cununie sunt aduse în biserică de către domnişorii de onoare, apoi date naşilor, care le ţin aprinse pe parcursul desfăşurării ceremoniei religioase. Mai […]

Catehism
6064

Unde așezăm icoanele în casă?

Este bine să avem în fiecare cameră câte o icoană. Locul icoanei în casă este pe peretele de răsărit. Pe peretele cu icoana nu trebuie să mai punem nimic altceva, pentru că atenția noastră să nu fie atrasă de alt lucru atunci când ne rugăm în fața icoanei și pentru că nu este bine să […]

Catehism
4615

Ortodoxia nu convinge, ci seduce

Cred că trebuie să înţelegem mai profund şi mai viu cuvântul Bisericii noastre şi intuiţiile celorlalţi. Să înţelegem pe cel care este în faţa noastră în măsura în care el e cinstit în faţa Domnului şi în ce măsură înverşunarea lui (dacă este vorba de aşa ceva), care ne doare, este provocată şi de păcatele […]

Catehism
5108

Tămâia – semn al inimii deschise către Dumnezeu

Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer ca semn al jerfei […]

Catehism
4913

Rolul Sfintei împărtăşanii în viaţa duhov­nicească

Care este rolul Sfintei împărtăşanii în viaţa duhov­nicească? Eu cred că viaţa duhovnicească şi viaţa creştină înseamnă acelaşi lucru. Nu trebuie să separăm viaţa cotidiană de viaţa bisericească, ci trebuie să aşezăm Sfânta Euharistie chiar în centrul vieţii creştine. Toate celelalte Sfinte Taine converg spre Sfânta Euharistie. Pentru că putem spune că în Sfânta Euharistie […]

Catehism
33123

Limbajul lumânărilor care se aprind în biserică

Aprinderea lumânărilor are pentru creștini semnificații profunde. Lumina lor îi veghează atât pe cei vii, cât și pe cei plecați în lumea de dincolo. Iată care este ritualul, dar și limbajul lumânărilor care se aprind în biserică. Când mergeți la biserică aprindeți lumânări în fața icoanei Mântuitorului, a Maicii Domnului, a Sfântului Arhanghel Mihail și […]

Catehism
5885

Slujba Cununiei și semnificațiile ei

Mitropolitul Filaret (Drozdov) afirma că pentru cununie e necesar acordul tinerilor care doresc să se căsătorească şi binecuvântarea părintească. Prima condiţie, considera el, nu trebuie încălcată niciodată. În anumite situaţii, din cauza insistenţei neîntemeiate a părinţilor, mânaţi de considerente materiale sau de orice alt gen, cununia se poate săvârşi şi fără acordul lor. În rânduiala […]

Catehism
5102

La ce ajută sfinții?

Chiar dacă toți oamenii care Îl cinstesc pe Dumnezeu, canonizați sau „separați” de lume, pot fi numiți sfinți (ex: Fapte 9, 13, 32, 41; Romani 1, 7; 1 Corinteni 1, 2), unii sunt deja slăviți în Hristos, odihnindu-se în lumina necreată a Împărăției veșnice a lui Dumnezeu. Aceștia sunt luminătorii Bisericii care răspândesc lumina lor […]