Calendar ortodox
395

Calendarul zilei – 2 aprilie 2019

Sfinţii sunt acei care au avut suflete puternice şi care au fost capabili de trei lucruri: să rabde, să iubescă credinţa şi să se jertfească. Astăzi, în rubrica Calendar ortodox, vă prezintăm povestea de viaţă a sfintei Fotinia, samarineanca care a fost învrednicită de şansa rară de a sta de vorbă cu Hristos.

Calendar ortodox
2459

Calendarul zilei – 1 aprilie 2019

Postul înseamnă să te apropii de definiţia ta adevărată. Prin post ne întâlnim cu limitele noastre. E o luptă împotriva plăcerilor, a obişnuinţelor de zi cu zi, prin care înţelegem cât de dependenţi suntem de cele lumeşti. Sfinţii sunt cei care au învins această luptă, iar pentru asta, îi cinstim zilnic.

Calendar ortodox
2509

Calendarul zilei – 26 martie 2019

Astăzi îl prăznuim pe unul dintre cei mai mari Arhipăstori care au stat vreodată pe scaunul patriarhal al Constantinopolului. E vorba despre Sfântul Nichifor Mărturisitorul, cel care a mărturisit Ortodoxia cu mare râvnă şi înţelepciune.

Calendar ortodox
109

Calendarul zilei – 22 martie 2019

Astăzi creştinii ortodocşi de rit vechi îi cinstesc pe cei 40 de Mucenici din lacul Sevastia. Cei care reprezintă dovada concretă a unei pătimiri scurte, cu rezultatul scontat: raiul.

Calendar ortodox
3151

Calendarul zilei – 20 martie 2019

Povestea icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”. Un obiect sfânt a cărui istorie a consemnat numeroase minuni, în special vindecări miraculoase de boli incurabile.

Calendar ortodox
223

Calendarul zilei – 19 martie 2019

Astăzi, biserica ortodoxă cinsteşte o sărbătoare extrem de importanta pentru toți creștinii din întreaga lume: Aflarea Sfintei Cruci și a Sfintelor Piroane.

Calendar ortodox