Actualitate

Care este folosul molitfelor de iertare rostite de duhovnic înainte de spovedanie?

9335

Rugăciunea de mijlocire a preotului, la care trebuie să se unească în sufletul său și creștinul care se pocăiește, este invocarea îndurării și al iertării divine. Aceste rugăciuni au darul de a deștepta în același timp nădejdea creștinului și de a deschide în sufletul său perspective și aspirații pentru o viață nouă.

Molitfele pentru spovedanie sunt, metaforic vorbind, primele bătăi la poarta cerului pentru fiul duhovnicesc, în prezența, cu asentimentul și cu participarea sa psihologică. Preotul se face înterpretul nostru, urcă, cu puterea pe care i-a dat-o Biserica, în apropierea porților cerești și bate acolo: „Doamne, am venit cu cineva. Nu-l trimit singur, ci vin și eu cu el. Nu știu dacă face parte din cele 99 de oi care au rămas laolaltă, nu știu dacă este cea de-a suta oaie pierdută. Nu știu asta, nu sunt chemat eu să fac astfel de constatări și judecăți. Știu însă cu siguranță că am venit cu el la poarta Ta!” Rugăciunea prin aceste molitfe, rugăciunea spre o astfel de stare ne orientează, ne înalță și ne menține.

Alcătuirea acestor rugăciuni este așa de minunată, de impresionantă și de răscolitoare, încât rostirea lor cu simțire, ritmic și grav este imposibil să nu zguduie sufletul, să nu facă încă o dată actuală și vie acea zdrobire a inimii.

După ce duhovnicul a mijlocit prin aceste rugăciuni, în conștiința creștinului, infuzia de speranță în ajutorul de sus, va trebui să susțină și să dirijeze eforturile acestuia de descătușare a sufletului, de eliminare a balastului păcatelor, precum și revelația zorilor de liniște și iertare.

„Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilință. Deci, nu te rușina, nici nu te teme ca să ascunzi de mine vreun păcat, ci fără sfială spune toate câte ai făcut, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iată și sfânta Lui icoană înaintea noastră este. Și eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte îmi vei spune mie, iar de vei ascunde de mine ceva, să știi că toate păcatele îndoite le vei avea. Ia seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, să nu te întorci nevindecat”. Ce bază și ce sprijin în actul spovedaniei!

Extras din conferința Pr. Mihai Iosu, Preotul, duhovnic, prieten sau judecător?, Sibiu 2007


Articole Asemănătoare
226

Sunt căldicel

Eu sunt un căldicel. Sunt căldicel când fac tot posibilul ca mie să-mi fie bine. Sunt căldicel când pe oameni îi învăţ să facă binele, iar eu mă ascund după cuvinte. Sunt căldicel când văd cum oamenii cad în păcate şi nu zic macar o rugăciune pentru acele suflete. Sunt căldicel când văd că se […]

Articole postate de același autor
10641

Să nu vă pierdeți niciodată sentimentele

– Ce să facem pentru a ne păstra dragostea? –Eu mă strădui în așa fel încât sentimentul acesta să nu fie sufocat de rutină. În primul rând, niciodată să nu vă pierdeți sentimentele, care sunt foarte ușor de pierdut dacă ești prea preocupat de munca ta. Dacă le pierd fie și pentru câteva zile numai, […]