Pe toți cei ce nu-și infrâneaza inima lor de la dorințele materiale care nu sunt absolut necesare - nici nu încape cuvânt pentru dorintele trupești - și nu își adună mintea în inimă, ca să le dea împreună cu sufletul lui Dumnezeu, îi așteaptă îndoită nefericire. (...)Trebuie să evităm lucrurile lumești, ca să nu ne răpească inima și să ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. Să ne îngrijim însă să fie sobre. Dacă doresc să folosesc un lucru frumos, înseamnă că dau toată inima mea frumuseții și pentru Dumnezeu nu rămâne nici o bucățică. Treci pe undeva și vezi o casă cu marmură, cu o înfățișare frumoasă, cu sculpturi, etc. Te minunezi de pietre, de cărămizi și iți lași inima ta acolo. Sau vezi într-un magazin niște rame frumoase pentru ochelarii tăi și le dorești. Dacă nu le cumperi, iți lași inima ta în magazin. Dacă le cumperi, iți atârni inima de ramele ce le porți. În special femeile sunt furate ușor. Puține sunt acelea care nu-și vând inima celor deșarte. Vreau să spun că diavolul le fură bogația inimii lor cu toate cele lumești, colorate, strălucitoare. Una are nevoie de o farfurie? Va căuta să afle o farfurie cu flori. Ca și cum s-ar acri mâncarea dacă farfuria nu are flori. Unele femei duhovnicești sunt mișcate de lucruri părute serioase, de un vultur cu două capete, de pildă. Iar după aceea întreabă: „De ce nu ne mișcă cele duhovnicești? „Cum să te miște, dacă inima ta e împrăștiată în dulapuri, între farfurii? (...)
- Părinte, adică și aceste dorințe simple sunt păcătoase?
- Aceste dorințe, oricât de nepăcătoase ar fi, sunt mai rele decât cele păcătoase. Pentru că o dorință păcătoasă îl va zgudui pe om cândva și îl va mustra conștiința, și așa va face o încercare de întoarcere, se va pocăi, va spune: „am greșit, Dumnezeul meu”. În timp ce aceste dorințe, cele „bune”, nu-l neliniștesc. Crede că merge bine. „Iubesc binele, iubesc frumosul. De altfel și Dumnezeu le-a făcut pe toate frumoase”, spune el. Da, dar dragostea lui nu merge la Ziditor, ci merge la zidire. De aceea e bine să tăiem orice dorință.
Când cineva face ceva pentru Hristos și jertfește ceea ce iubește, făcând ceva ce nu-i place - oricât de bun ar fi ceea ce-i place - atunci Dumnezeu îi dă mai mare odihnă. (...)
Iar ca să dobândim Harul dumnezeiesc, trebuie să tăiem toate dorințele, chiar și bune de ar fi; să ne tăiem voia. Atunci omul se smerește, iar când se va smeri, va veni Harul dumnezeiesc.
Când inima va fi nemulțumită lumește, atunci se va bucura duhovnicește. Pe cât poate fiecare, să învețe să evite mângaierea lumească, să aibă lucrare duhovnicească lăuntrică, ca astfel să dobândească mangâierea dumnezeiască.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 69-71
