„Babusia” îi spuneau cu afecţiune nepoţii pentru care ea era cel mai important om din lume. Au trecut ani. Nepoţii au crescut şi şi-au întemeiat propriile familii. Bunica şi-a vândut casa, banii obţinuţi i-a dat nepoţilor, iar ea a rămas să locuiască împreună cu fiica şi ginerele. Vera, fiica sa, se îmbolnăveşte şi moare, iar ginerele refuză să mai locuiască cu fosta soacră, intenţionând să îşi refacă viaţa.
Părintele nostru contemporan, Paisie, a spus odată unor maici: – Când cineva se fereşte de lucruri deşarte, automat gândurile lui se întorc la Dumnezeu. Este mai uşor pentru femei decât pentru bărbaţi să încerce să-I mulţumească lui Dumnezeu, din cauza inimii lor mai sensibile; bărbaţii sunt mai raţionali. Conduse de sentimente, femeile au mers spre […]
Când cineva face ceva cu smerenie şi cu dragoste şi nu i se apreciază acest lucru, se poate să fie cuprins de o nemulţumire. E omeneşte – desigur, nu pentru că ar fi corect acest lucru, dar atunci există şi unele circumstanţe atenuante. Grav este însă atunci când pretinde recunoaşterea; căci acest lucru are în […]
