Biserica Georgiei: Slujbele își vor urma cursul ca până în prezent

710

La 20 martie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Georgia s-a întâlnit pentru a a discuta problemele liturgice legate de focarul COVID-19.

După șapte ore de discuții cu ușile închise, Sinodul Bisericii Georgiei a hotărât să nu respecte recomandările autorităților privitoare la efectuarea slujbelor religioase.

„Coronavirusul nu este un motiv suficient pentru a schimba rânduielile Bisericii și a-i obliga pe credincioși să nu ia parte la slujbe” au decis Patriarhul și episcopii participanți.

De la începutul crizei declanșate de coronavirus, și în Georgia unele voci au acuzat folosirea de către biserică a unei lingurițe comune pentru împărtășirea credincioșilor în timpul Sfintei Liturghii și au cerut folosirea unora de unică folosință.

„Refuzul lingurii euharistice ca sursă de infecție este total inacceptabil”, a anunțat Sfântul Sinod după ședința de astăzi, deoarece este vorba despre Sfânta Euharistie.

Mitropolitul Andrei de Gori și Ateni a fost cel care a anunțat că ritul primirii Sfintei Euharistii nu va fi schimbat. Acesta a adăugat că enoriașii vor folosi pahare de unică folosință pentru a bea vinul dulce ce se adminstrează în Georgia împreună cu anafura după Împărtășire.

În Georgia sunt confirmate 44 de persoane infectate cu coronavirus și 1925 sub carantină. Un pacient s-a recuperat din virus.

 

sursa http://avereabisericii.ro/


Articole postate de același autor
291

Iadul va fi mult mai plin de oameni fără socoteală în muncă decât de leneşi

  E mare păcat lenea! Dar există un păcat, tot în acest sens, mai mare decât lenea. Se numeşte lăcomia la muncă. Pe cât de păcătos este cel ce nu lucreză, pe mai mult păcătos este cel ce lucreză fără dreaptă socoteală, care-şi distruge sănătatea lucrând, care a făcut din muncă un dumnezeu, precum leneşul […]