În timpul arhipăstoriei P. S. Episcop Visarion la Bălți (1923-1935) s-a construit monumentala catedrală “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” (1924-1934), Palatul Episcopal (1925-1932) şi cele cinci biserici din oraşul Bălţi: Biserica “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” (1915, 1924-1929) de lângă închisoare; Biserica “Sf. Voievozi Mihail şi Gavriil” (1926-1934), din cartierul oborului; Biserica “Sf. Cuv. Parascheva” (1926-1934), de lângă reşedinţa episcopală; Biserica schitului episcopiei, “Sf. Victor şi Visarion” (1931-1934), prefăcută după 1944 în depozit, apoi în casă de cultură și refăcută după 1990 de către locuitorii satului Sadovoe din mun. Bălți, în biserică parohială și Biserica “Adormirea Maicii Domnului” (1932), din cimitir, distrusă în timpul campaniei atee de luptă împotriva credinţei.
După instaurarea P. S. Visarion în funcția de Episcop al Hotinului cu reședința la Bălți, pentru îmbunătățirea vieții bisericești, au urmat din partea înaltului prelat mai multe demersuri către autorități. S-a adresat printr-un demers și către autoritățile locale pentru eliberarea terenurilor pentru cimitire, fiincă cimitirul vechi „primește în gropile sale cadavre suprapuse câte trei unele peste altele - menționa episcopul - lucru ce nici la sălbatici nu se vede”. Astfel, pe parcursul anului 1927 sunt eliberate de catre Primăria Bălți două terenuri pentru cimitire, unul spre răsăritul orașului, numit cimitirul „Adormirea” cu o suprafață de 15 ha și alt teren spre apus, de 10 ha. După sfințire, în următorul an, noile cimitire ale orașului au fost date spre folosință.
În anul 1932, Ioan Lungu, comerciant, împreună cu Marin Emilian, originar din București, ambii locuitori ai orașului Bălți, intervin cu o petiție adresată cârmuirii eparhiale să li se aprobe a construi un cavou familiar în cimitirul „Adormirea”. Folosind acest prilej, P. S. Episcop Visarion arăta că, ar fi bine ca pe locul ales să se construiască o biserică “spre a servi drept capelă mortuară pentru pomenirea celor ce se vor odihni în acest cimitir” și ca sub viitorul lăcaș sfânt să fie și cavoul familiei Lungu. Ctitorii principali ai bisericii cimitirului cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” au fost Ioan Lungu și Marin Emilian, dar și colonelul Florea Niculescu, fost prefect al jud. Bălți, care a donat în acest scop suma de 150.000 lei. După aprobarea proiectului biericii, alcătuit de arhitectul eparhial, la 15 august a avut loc sfințirea pietrei de temelie. Lucrările de construcție au durat până în luna noiembrie, biserica fiind târnosită de către un sobor de preoți în frunte cu P. S. Visarion al Hotinului la data de 21 noiembrie 1932.
Prima încercare de a distruge biserica cimitirului din Bălți a avut loc în vara anului 1941, când trupele sovietice în timpul retragerii de pe teritoriul Basarabiei, devastau și incendiau în calea lor tot ce era mai de preț. La retragere, ostașii sovietici au aruncat în aer cu dinamita mormintele ctitorilor din preajma bisericii. Iată câteva mărturii ale scriitorului Constantin Virgil Gheorghiu dintr-un reportaj de război: „Înainte de a pleca din Bălți, cobor spre marginea orașului. La podul Chișinăului întâlnesc câțva săteni […] După ce povestesc suferințele îndurate, unul dintre dânșii îmi arată biserica din mahalaua care se întinde la marginea Bălților, dincolo de podul Chișinăului. În curtea acestei biserici, îmi spun sătenii, bolșevicii au profanat mormintele. Mormântul familiei Lungu, în care erau înmormântate două fete, după ce a fost jefuit de bravii ostași bolșevici, a fost aruncat în aer cu dinamita […] Cetățenii povesteau cum au sărit bucățile de sicriu și de oase, împrăștiindu-se în toată curtea bisericii”. După anul 1944, în Biserica „Adormirea” din Bălți nu s-a mai săvârșit serviciul divin. Biserica a fost închisă, iar mai apoi a fost supusă ruinării. Dispăru-se ușile de la intrare, geamurile, avea și acoperișul spart.
Autoritățile locale din Bălți și-au amintit de această biserică în anul 1964, de la bun început se urmărea scopul distrugerii acestui locaș sfânt. La ședința Comitetului Executiv al Sovietului orășenesc Bălți din 13 iunie 1964 s-a luat hotărârea de a forma o comisie pentru inspectarea tehnică a bisericii și clopotniței situate în cimitirul de după podul Chișinăului. Peste cinci zile de la luarea acestei hotărâri, inspectând biserica și clopotnița cimitirului, membrii comisiei au „constatat” următoarele: “Biserica se află într-o stare avariată. Pereții din cărămidă, conțin fisuri adânci. Componentele de lemn ale construcției și-au pierdut rezistența lor mecanică. Construcția acoperișului a devenit inaptă. Blocurile de la uși și ferestre au putrezit. Clădirea bisericii și a clopotniței sunt într-o stare de permanentă ruinare”. În urma acestor constatări, membrii comisiei propuneau: “ din cauza că în biserica avariată și în preajma ei se joacă copii și pentru a preveni un accident, înaintăm propunerea către Comitetului Executiv ca atât biserica cât și clopotnița să fie demolate în cel mai scurt termen”. La actul stării tehnice se anexa și poza bisericii. Se poate ușor vedea că constatările comisiei nici pe departe nu corespundeau adevărului.
La 16 iulie 1964, președintele Comitetului Executiv Bălți expedia o scrisoare pe adresa Împuternicitului Consiliului pentru Problemele Bisericii Ortodoxe Ruse al Consiliului de Miniștri RSSM în care se anexa actul stării tehnice de inspectare a bisericii și clopotniței și se cerea aprobarea demolării lor. La scurt timp după aprobare, atât biserica cât și clopotnița au fost demolate.
