Pilde ortodoxe
3186

Sfântul Ilie și soldatul care înjura de cele sfinte

Vorbind cu fratele Teoctist din Epir, la 20 iulie/2 august 1972, el m-a întrebat dacă am auzit despre minunea care a avut loc în urmă cu cincisprezece ani, în Ioanina (Grecia), unui soldat care era rânduit de strajă la cazarmă. I-am spus că nu și l-am rugat să mi-o spună – ca s-o pot scrie, […]

Rugăciuni
2676

Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

Preamărite și preaminunate proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe […]

Calendar ortodox
2962

Ziua când se binecuvântează fagurii cu miere

La începutul lunii Gustar proslăvim pe unul dintre sfinții cei mai populari din calendarul nostru ortodox, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, singurul dintre cei 16 profeți ai Vechiului Legământ căruia Biserica i-a rezervat o cinstire deosebită, marcată în calendar cu roșu. Viața sa cu totul specială – o prefigurare a vieţii Mântuitorului – i-a făcut pe […]

Catehism
5617

Să ne temem de Ilie-Pălie și Foca? Ce ne spune Biserica?

În unele zone ale ţării noastre (Moldova, Muntenia, dar mai ales în Transilvania), tradiția populară a păstrat unele sărbători care nu se regăsesc în calendarul ortodox, nici în vreo scriere bisericească sau sinaxar. Cu siguranță că i-am auzit pe bunicii noștri spunând că, în aceste zile, nu trebuie să se săvârşească niciun fel de activitate […]

Vieţile Sfinţilor
2945

Ilie – Sfântul care a trăit pe pământ, dar nu a murit niciodată

Privindu-le icoanele sau chiar fotografiile celor ce sunt mai aproape de zilele noastre, vedem că au aceleași trăsături ca și noi. Deși acum sunt transfigurați și plini de frumusețe cerească, și ei s-au născut, au trait pe acest pământ, apoi și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu. Însă, în toiul verii, pe 20 iulie/2 august, […]

Predici
1962

Predică la Sărbătoarea Sfântului Serafim de Sarov – Sfântul Ioan Maximovici

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. „În timpul verii se vor cânta cântece de Paşti” – s-a spus odinioară în Sarov. Au trecut 70 de ani de la moartea aceluia care a rostit aceste cuvinte. Pe 19 iulie/1 august 1903, întreaga Rusie s-a adunat într-un singur glas în cântări de […]

Calendar ortodox
Citate ortodoxe
4398

Amintirile fericite – izvor de putere și de consolare

Clipele de fericire a căror prezenţă o păstrăm vie sunt supuse unei selecţiuni care ne scapă cu totul şi foloseşte criterii ciudate. S-ar crede că ne rămân cele de bucurie intensă, ori legate de însemnate evenimente favorabile. Nu. Supravieţuiesc instantanee lipsite de orice semnificaţie. Mie, spre pildă, ca izvor nesecat al senzaţiei de fericire inefabilă, […]

Catehism
4236

Făcând semnul Sfântei Cruci, mărturisim credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Când ne însemnăm cu Sfânta Cruce, facem oare şi o mărturisire de credinţă? Fără îndoială. Făcând semnul Sfântei Cruci, mărturisim credinţa în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit pe Cruce, şi credinţa într-un Dumnezeu în trei ipostasuri. Într-adevar, când facem semnul Sfântei Cruci, rostind numele celor trei ipostase: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, […]

Iconografie
4762

De ce apare Sfânta Marina în icoane ținând în mână un ciocan?

Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe 17/30 iulie pe Sfânta Marina, invocată în rugăciuni ca izbăvitoare de duhuri rele şi tămăduitoare de boli sufleteşti şi trupeşti. Sfânta se numără printre aşa-numiţii “Patrusprezece Ajutători” invocaţi în Occident, cu precădere în Evul Mediu, drept protectori în caz de pericol. Marina este considerată drept ocrotitoarea femeilor care nasc. Originară […]