Familia
4470

Rugaţi-vă Maicii Domnului pentru nașterea de prunci!

Suntem căsătoriți de 16 ani. La începutul căsătoriei noastre, soția mea a rămas însărcinată de trei ori, dar a pierdut sarcina. Apoi, vreme de zece ani, în ciuda intervenției medicale și a ultimelor metode științifice, n-a fost posibil să rămână gravidă. În vară, mai precis în luna august (a anului 2005), am venit ca pelerin […]

Sfaturi duhovnicești
277

Cele 20 de fericiri ale Sfântului Paisie Aghioritul

1.Fericiţi sunt cei care L-au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi aproape de Dumnezeu, împărtăşindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ. 2. Fericiţi sunt cei care au izbutit să trăiască as­cunşi şi, dobândind virtuţi mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică. 3. Fericiţi sunt […]

Tineret
5630

Cumva fetele se vând, la un preţ mic, la un preţ de nimic…

S-a răspândit foarte mult aşa-zisa căsătorie de probă, cum vedeţi lucrul acesta? – Este şi o greşeală a fetelor, mai mult decât a băieţilor. Dacă o fată i se oferă băiatului ca şi cum i-ar fi nevastă şi el nu are o concepţie creştină de viaţă, de ce s-ar mai gândi să se cunune cu […]

Familia
4770

Un filmuleţ uimitor: „Sunt deja născuţi, dar s-ar putea ca ei să nu ştie încă”

O poveste înduioşătoare! Un filmuleţ având protagonişti o pereche de gemeni în timp ce erau îmbăiaţi de o asistentă medicală în Franţa are pe Youtube deja peste 45 milioane de vizionări. Asistenta medicală Sonia Rachel a declarat că gemenii aveau doar câteva zile atunci când ea le-a oferit un fel de baie terapeutică folosind apă caldă […]

Sfaturi duhovnicești
4890

Cei care aveţi năravul de a blestema, să deschideţi Psaltirea la Psalmul 108…

Acum, gândiţi-vă cât de vinovaţi sunt cei care uneltesc blestemul pentru toată nimica. Mulţi au cuvintele: „arde-l-ar focul” sau „mânca-l-ar moartea” ca şi cum ar zice: „bună ziua”. Obişnuinţa îi face să nu se mai sfiască de greutatea blestemului. Dar vă rog pe cei care aveţi năravul de a blestema, să deschideţi Psaltirea la Psalmul […]

Familia
3804

Taţii au încetat de mult să mai fie cei care ar trebui să fie

În familiile noastre, care au pierdut temeiurile duhovniciei, taţii au încetat de mult să mai fie cei care ar trebui să fie. Totodată, a fost pierdut şi sensul a ceea ce înseamnă să fii fiu cu adevărat. Acum, sensul paternităţii se reduce la funcţia pur fiziologică: tatăl este cel cu ajutorul căruia mama zămisleşte copilul… […]

Sfaturi duhovnicești
4835

„Rugăciunea inimii nu este o simplă armă împotriva diavolului. Fiți atenți! Este armă nucleară!”

Gheronda, rugăciunea inimi înlătură fiecare gând, dacă-ți faci semnul Sfintei Cruci și spui rugăciunea aceasta din tot sufletul? Le risipește pe toate? Gheron Nikon: Da, depinde. Că este o armă, pot zice că nu este o simplă armă. „Doamne Iisus Hristoase, miluiește-mă” nu este o simplă armă împotriva diavolului. Fiți atenți, că este armă nucleară! […]

Ştiri interne
2106

Vizită canonică a ÎPS Mitropolit Vladimir la Mănăstirea Căpriana

Joi, 16 februarie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere la Mănăstirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului din s. Căpriana, r. Strășeni, cu Excelența Sa, Dl Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova. La întâlnire au participat PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, Președinte al Sectorului Sinodal Mănăstiri şi Viaţă Monahală, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar […]

Știri externe
3706

Un preot i-a făcut pe toți să plângă de emoție

Oleksandr Klimenko – acesta e numele preotului care a lăsat fără cuvinte cei 4 jurați de la Vocea Ucrainei, la cea mai nouă ediție din noul sezon. Părintele a interpretat a interpretat o piesă extrem de cunoscută în țara vecină, despre dragostea maternă – „Материнська любов”. Preotul este originar din orașul Berezan, iar prezența sa […]

Sfaturi duhovnicești
358

Rugându-ne, ispitele vor dispărea…

Nu vă temeţi! Tot ce vă vine în minte este o simplă năvală a ispitelor. Inima, cum vedeţi, este total străină oricăror îndoieli. Gândurile care vă dau târcoale nu sunt ale dumneavoastră: nu le luaţi în seamă! Aşa ne sfătuieşte Sfântul Dimitrie al Rostovului. Iată care-i cauza. Aţi auzit cândva vorbe deşarte, ele vă rămân […]