Sfaturi duhovnicești
5014

Crucea ta mică

Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi […]

Familia
5364

Femeia este inima. Bărbatul este capul

Dumnezeu urăşte despărţirea şi divorţul. El vrea o unire nezdruncinată (cf. Mat. 19:3-9; Mar. 10:2-12). Preotul ia inelele de pe degetul mâinii stângi, le pune pe cel al mâinii drepte, apoi iarăşi pe stânga, şi în cele din urmă le pune înapoi pe mâna dreaptă. Începe şi sfârşeşte cu mâna dreaptă, fiindcă aceasta este mâna […]

Comentariile zilei
3611

Păcatele ne îndepărtează de Dumnezeu și aduc asupra noastră boală și necazuri

Iubiți întru Hristos frați și surori Astăzi, în a doua duminică a Postului Mare, prima evanghelie citită la Sfânta Liturghie, ne vorbește, pentru a noastră întărire și înțelepțire duhovnicească și folosul sufletesc, despre vindecarea minunată a unui slăbănog. În cuprinsul evangheliilor găsim, săvârșite de Hristos, două minuni de acest fel. Una este vindecarea slăbănogului de […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
2

Fiecare cădere ne arată diferenţa dintre „teorie şi practică”

Domnul aşteaptă cu răbdare să ne amintim de El şi să ieşim din legile iubirii omeneşti ca să iubim cu iubirea Lui. Fiecare cădere ne arată diferenţa dintre „teorie şi practică” (lăsând de o parte felul greşit în care citim cuvântul teorie). Mintea noastră are două puteri: una activă – mintea raţională, cugetătoare – care face […]

Familia
13422

Nu există o relaţie între moralitatea părinţilor şi sănătatea copiilor

1) Nu există o relaţie între moralitatea părinţilor şi sănătatea copiilor. 2) Normalitatea presupune integritatea fizică şi psihică, pe cînd sănătatea comportă şi o dimensiune morală. 3) Chiar şi oamenii perfect sănătoşi au firea bolnavă. 4) Bătrîneţea este boala de care suferă tot ce este viu. 5) Adevărata sănătate este desăvîrşirea spirituală. 6) Părinţii cu […]

Pilde ortodoxe
77

Ce sfat primim de la bunici?

Un bunic evlavios și ajuns la o vârstă foarte înaintată, era înconjurat de mulți nepoți și strănepoți căci avea o familie mare. Bătrânul povestea nepoților multe întâmplări cu tâlc din viața sa. Nepoții erau foarte entuziasmați de toate întâmplările pe care prin trecuse bunicul lor. La un moment dat, unul dintre nepoți care era mai […]

Sfaturi duhovnicești
53

Postul subțiază stratul gros al păcatului

Omul cu frică de Dumnezeu nu nesocotește legea postului. Vă voi vorbi despre această problemă, căci diavolul cel viclean, care urăște tot binele, merge la fiecare creștin și, legându-l nevăzut cu nesârguința și lenea, îl silește să nesocotească sfântul post, care dă naștere atâtor bunătăți duhovnicești și care contribuie la mântuirea noastră. De aceea, vă […]

Ştiri interne
3832

A doua Duminică a Postului Mare, la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din Chișinău

În a doua Duminică din Postul Mare, a Sfântului Grigorie Palama, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova s-a rugat Protoiereul mitrofor Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și chelar al Catedralei, precum și slujitorii sfântului lăcaș. Minunea vindecării Slăbănogului […]

Ştiri interne
182

Slujire arhierească în Duminica a doua din post – a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, la Mănăstirea Curchi

„Celor care umblă întru întunericul păcatelor ai răsărit lumina, Hristoase, în vremea postului. Arată-ne noua și ziua cea vestită a patimii Tale, ca să strigăm Ție: Scoală-Te, Dumnezeule, miluiește-ne!” (Stihira Triodului, glasul 6) Continuând a păși pe treptele Postului Mare în urcușul nostru duhovnicesc spre Înviere, astăzi Biserica noastră se află în duminica a doua […]