Ştiri interne
2037

În ziua prăznuirii Sfântului Duh, PS Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sf. Liturghie praznicală la Catedrala mitropolitană din Chișinău

Mântuiește-ne pe noi, Mângâietorule Bune! În ziua de luni, a doua zi după Duminica Cincizecimii (a Pogorârii Sfântului Duh), ziua Sfântului Duh, în care Biserica Ortodoxă Îl prăznuiește pe Însuși Preasfântul de viață Făcătorul și întru tot Puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o ființă și de o slavă cu […]

Ştiri interne
23

În incinta Academiei de Teologie Ortodoxă din Republica Moldova au fost înmânate diplomele de studii

Luni, 5 iunie 2017, într-o atmosferă festivă, alături de conducerea ATOM, de dascăli, de rude și de apropiați, noua pleiadă de absolvenți ai Academiei Teologice a participat la un faustos Serviciu divin oficiat de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir în capela „Sf. Trei Ierarhi”, care a precedat înmânarea Diplomelor de studii în cadrul Academiei. Alături de Înaltpreasfinția […]

Ştiri interne
94

Ssfânta mănăstire Saharna și-a sărbătorit hramul

În această zi frumoasă de vară, una dintre perle printre mănăstiri de pe meleagurile bătrânului Nistru, ce păstrează flacăra credinței aprinse din veacuri, Sfânta Mănăstire Saharna și-a sărbătorit hramul. Slujba praznicală a fost oficiată de către Arhim.Adrian Baciu,starețul mănăstirii, în biserica Sfânta Treime, frumos împodobită cu ramuri și ierburi binemirositoare, prin care s-a preînchipuit răspândirea […]

Ştiri interne
1836

Liturghie Arhierească de Ziua Sfîntului Duh, la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni

Luni, 5 iunie 2017. Conform tradiției, în ziua următoare marilor praznice, sărbătorim persoanele care au slujit ca instrumente ale evenimentului prăznuit sau care au avut un oarecare rol în săvărșirea lui. Astfel, a doua zi după Duminica Pogorarii Sfîntului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfîntul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică […]

Ştiri interne
2064

Sărbătoarea Cincizecimii la Catedrala Mitropolitană din Chișinău – „Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!”

Duminică, 4 iunie 2017, în ziua prăznuirii Sfintei Treimi, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Biserica Ortodoxă cinsteşte persoana Sfântului Duh în Duminica Cincizecimii (numită în popor şi Duminica mare) şi a doua zi după ea, […]

Ştiri interne
1797

Duminica Cincizecimii, la Catedrala episcopală din Soroca

În Duminica Pogorârii Duhului Sfânt (a Cincizecimii), Preasfințitul Ioan Episcop de Soroca Vicar Mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala episcopală din orașul Soroca. Conform rânduielilor tipiconale ale Bisericii, imediat după încheierea Sfintei Liturghii, a fost săvârșită Vecernia pentru a doua zi, numită și Vecernia „Plecării genunchilor”, fiind încununată cu citirea celor șapte […]

Ştiri interne
1712

În ziua Praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, PS Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Sfânta Mănăstire Curchi

În sfânta şi mărita zi de praznic a Pogorârii Duhului Sfânt, Cincizecimea sau Rusaliile, duminică, 22 mai/4 iunie 2017, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească unită cu slujba Vecerniei în Catedrala […]

Ştiri interne
1929

Duminica Cincizecimii sărbătorită la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni

Astăzi, 4 iunie 2017, la zece zile după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer și 50 de zile de la Învierea Sa din morți, creștinii ortodocși sărbătoresc Rusaliile – Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută şi sub denumirea de “Cincizecime”, sau cea populară de „Duminica Mare”. În primele secole creştine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: […]

Sfaturi duhovnicești
6578

Pierdem mult atunci când întârziem la biserică

Se cuvine să știm că în fiecare dimineață la biserici se săvârșește Utrenia și în continuare Dumnezeiasca Liturghie, dacă este Duminică sau sărbătoare, iar în fiecare după-amiază se săvârșește Vecernia, iar la unele biserici și Paraclisul. Sună clopotul în fiecare dimineață, sună și în fiecare după amiază, ca să ne aducă aminte că începe o […]

Predici
2947

Cuvânt la Duminica Cincizecimii

„Praznicul cel după praznice şi cel mai din urmă să-l prăznuim noi, credincioşii, în chip luminat; aceasta este Cincizecimea, plinirea făgăduinţei şi a sorocului. Că în aceasta focul Mângâietorului S-a pogorât de-a dreptul pe pământ, în chip de limbi, şi a luminat pe ucenici, făcându-i cunoscători ai tainelor cereşti. Lumina Mângâietorului a venit şi lumea […]