LISNIC, IOAN. Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în Închisorile comuniste / Protoiereu Ioan Lisnic – Iași : Stef, 2019. – ISBN 978-606-028-159-7.
Fiara roșie cu mânie s-a pornit împotriva Bisericii lui Hristos și lumea întreagă s-a îngrozit de cumplitele nelegiuiri: că icoanele au fost călcate în picioare, moaștele sfinților batjocorite, preoții uciși și mulțime de biserici dărâmate; iar voi, Sfinților, nevoind a ne lăsa o țară fără altare și cruci, v-ați împotrivit cu bărbăție celor rău credincoși, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
(Condacul al 2-lea din Acatistul Sfinților români din închisori)
În anul 1956, sora preotului Dmitrii Petrovici Serbin a expediat o scrisoare pe adresa Administrației Generale a Lagărelor (GULAG), în care solicita informații privind soarta fratelui său, arestat în anii 30 de poliția politică sovietică. În continuare redăm o secvență din scrisoarea amintită:
„Fratele meu, Serbin Dimitrii Petrovici, născut în s.[atul] Mahala, r.[aionul] Dubăsari, RSSM, în anul 1937 a fost represat, nu cunosc cauzele și până în prezent nu am nici o veste de la el. Rog să-mi comunicați, ce s-a întâmplat cu el, este viu, sau mort”.
După ce a ajuns la destinație, scrisoarea a fost transmisă secției de arhivă și evidență a KGB din Moscova. La scurt timp s-a implicat și șeful departamentului de arhivă și evidență al KGB din Chișinau, care i-a expediat o instrucțiune împuternicitului KGB din Dubăsari, în care se spunea:
„În legătură cu declarația primită rog să o invitați pe cetățeanca [A. A. P.] și să-i comunicați oral că fratele său, Serbin Dimitrii Petrovici, în anul 1937 a fost condamnat la 10 ani de lagăr de muncă forțată. Aflându-se în detenție a murit de pneumonie, la 8.XII.1942. Rog să-mi comunicați data înștiințării”.
Cele două scrisori sunt anexate la dosarul de urmărire penală al părintelui Dimitrie Serbin, care ascunde o cu totul altă poveste. În anul 1937, părintele Dimitrie a fost condamnat la moarte prin împușcare, fapt care a rămas un secret de stat chiar și aproape două decenii după moartea sa. Rudele numeroaselor victime ale comunismului decenii la rând ”nu au avut dreptul” să afle nimic despre soarta apropiaților lor care au fost arestați de autoritățile sovietice. Redând biografiile a mai multor slujitori ai Bisericii Creștin-Ortodoxe, prezentul volum vine să aducă la lumină, atât pentru rude și apropiați cât și pentru întreaga Biserică, destinele unor clerici care au pătimit pentru credință și ale căror suferințe nu au fost cunoscute decenii la rând.
Secolul al XX-lea a fost marcat de prigoana comunistă împotriva creștinilor ortodocși și ai clerului. Odată cu instaurarea regimului ateu bolșevic în Rusia a început un secol al martirilor, în care numeroși monahi, preoți și credincioși au fost persecutați pentru credința lor. Obiectivul central al politicii ateiste a regimului sovietic a fost construirea unei societăţi fără de Dumnezeu. Sute de mii de creştini ortodocşi au fost arestaţi sub diferite pretexte, mulţi dintre aceştia fiind condamnați la moarte sau executați sumar. Avem un număr impresionant de martiri și mărturisitori ai credinţei în Hristos, din timpul regimului comunist.
Mulți dintre sfinți sunt necunoscuți pentru noi, însă cunoscuți și proslăviți de Dumnezeu cu puterea sfințeniei. Unele dintre darurile, sau puterile prin care Dumnezeu îi proslăvește pe sfinți, sunt: Puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință; Puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentru mărturisirea dreptei credințe până la moarte; Puterea de a apăra sau a sluji cu devotement eroic credința și Biserica Ortodoxă. Nu Biserica îi face pe sfinți, ci însuși Dumnezeu răsplătește nevoințele lor cu semnele sfințeniei. Biserica poate să constate, să recunoască, să declare și să mărturisească sfințenia unui fiu al ei care a fost proslăvit de Dumnezeu, prin canonizare și înscrierea lor în sinaxare. De la întemeierea Bisericii și până în prezent, un semn al sfințeniei este moartea martirică, chinuirea pentru credința în Hristos, sfârșită prin moarte. O dovadă a completei lepădări de sine și o mărturie a credinței desăvârșite[1].
Politicile antireligioase ale regimului sovietic sunt subiectul a numeroase lucrări istorice, dar preocuparea majorității cercetătorilor cu tabloul general al campaniilor îndreptate împotriva Bisericii a lăsat în umbră destinele individuale ale numeroșilor creștini ortodocși, victime ale comunismului. Prezentul studiu vine să contribuie în baza fondurilor arhivistice din Chișinău și o serie de surse edite, la o mai bună cunoaștere a cazurilor indiviuale ale slujitorilor Bisericii Creștin-Ortodoxe care au fost persecutați de regimul comunist pentru credința lor.
Campaniile anti-religioase au făcut numeroase victime, iar menționarea tuturor pe paginile unei singure cărți este imposibilă. Dincolo de aceasta, prezentul studiu nu se referă la o anumită regiune a URSS sau la o anumită perioadă, dar redă toate cazurile clericilor care au fost persecutați pe criterii religioase de regimul sovietic și ale căror biografii au putut fi reconstituite în baza la o serie de surse edite și inedite. În ce privește sursele inedite, acestea au fost fondurile documentare accesibile în Chișinău, și anume cele ale Arhivei Naționale a Republicii Moldova și cele ale Arhivei Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove. Prezenta lucrare este o continuare a volumului Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste, semnată de același autor și editată în 2018. În noua ediție sunt reconstituite biografiile unor clerici din Basarabia, RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească) și ale unor preoți basarabeni aflați după 1918 în stânga Nistrului și care au pătimit pentru credință. La fel, sunt redate și biografiile completate în baza unor surse noi ale unor slujitori ai altarului despre care s-a scris în primul volum.
Persoanele ale căror destine tragice au fost redate pe paginile prezentei lucrări pot fi împărțite în două grupuri. În prima categorie sunt incluși clericii care au pătimit în teritoriile din stânga Nistrului până la anexarea Basarabiei în 1940. Pe malul stâng al Nistrului a existat între anii 1924-1940 RASSM, fondurile documentare ale instituțiilor căreia se află la Chișinău. În baza acestor fonduri arhivistice, în care se conțin și un număr de aproximativ 20.000 de dosare personale desecretizate și transmise de la Arhiva Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (fosta arhivă a poliției politice a Moldovei Sovietice) la Arhiva Națională din Chișinău, autorul a identificat numeroase cazuri de preoți și credincioși care au fost arestați sau executați de regimul comunist dîn stânga Nistrului. Agresivitatea și amploarea campaniilor îndreptate împotriva bisericii în anii 1920-30 sunt redate de evoluția numărului de locașuri sfinte și slujitori ai bisericii în teritoriul dintre Nistru și Bug. Până în anul 1917, în acest teritoriu au existat 1017 biserici și case de rugăciuni, 13 mănăstiri și schituri, 890 preoți și 384 călugări. După 23 de ani de politici anti-religioase, în 1941, în acest ținut activa numai o singură biserică la Odesa, în care săvârșea slujbele divine un preot moldovean, Vasile Bragă[2]. O parte din locașele sfinte au fost demolate, altele au fost transformate în magazii, săli de spectacole, cazărmi, grajduri sau chiar closete. Slujitorii altarelor au fost supuși la nenumărate umilințe, arestați, deportați, sau executați. Printre basarabenii care s-au aflat în URSS după 1918 se numără şi mulţi slujitori ai Bisericii, care, fiind persecutaţi de bolşevici, au devenit martiri ai credinţei ortodoxe.
Cel de-al doilea grup sunt creștinii ortodocși care au devenit martiri ai credinței și au avut de suferit de pe urma politicilor represive sovietice, după ce în 1940, URSS a ocupat Basarabia şi Bucovina de Nord. În 1940, pentru credincioşii şi clerul din aceste provincii a început o perioadă de grele încercări. S-a constatat că doar în primul an de ocupaţie sovietică (1940–1941) au fost distruse 13 biserici, 27 fiind transformate în cluburi, iar 48 de preoţi au fost omorâţi sau deportaţi[3]. Potrivit altor surse, peste o sută de preoți care se aflau în acest teritoriu au fost executați în acea perioadă, sau au fost deportați de autoritățile sovietice[4]. După reinstaurarea regimului sovietic în Basarabia și Bucovina de Nord în 1944, a continuat prigoana împotriva Bisericii începută în perioada primei ocupații dintre anii 1940 și 1941.
Numărul și distribuția pe regiuni și perioade a cazurilor de preoți arestați, exilați sau executați de sovietici a fost influențată în mare parte de caracterul izvoarelor documentare și a surselor edite disponibile, dar, dincolo de aceasta, considerăm că o împărțire mai detaliată pe grupuri a celor 350 de clerici menționați în prezenta lucrare și în volumul din 2018, reprezintă interes. Au fost identificați 11 preoți din anii 20, șapte dintre care, conform datelor disponibile, au fost exilați, iar alți patru au fost executați sumar sau condamnați la moarte. Pentru anii 1930-32 am descris 17 cazuri de preoți persecutați de regim, 16 dintre care au fost exilați și s-au întors din exil, iar unul dintre ei a fost omorât. Deținem informații privind 53 de clerici arestați în timpul Marii Terori, și anume în anii 1937-1938, dintre care doar doi au fost eliberați, iar restul au fost executați. Dintre aceștia 32 au fost slujitori ai Bisericii din RASSM, iar 21 dintre ei au fost basarabeni care se aflau în URSS. În urma ultimilor cercetări am depistat 133 de clerici supuși represiunilor în primul an de ocupaţie sovietică a Basarabiei (1940–1941). Dintre aceștia 11 au revenit la locurile natale, iar 122 au fost omorâţi fără judecată, exterminaţi în închisorile comuniste sau deportaţi şi pierduţi fără veste. Pentru perioada anilor 1944-1953, dintre cele 91 de cazuri identificate, 60 de clerici au revenit la locurile natale după detenție sau exil, iar 31 dintre ei nu s-au ma întors din locurile de surghiun. Am descris și destinele a 53 de clerici basarabeni care s-au refugiat în 1944 pe malul drept al Prutului, dar au fost arestați și supuși represiunilor, dintre care șapte au fost exterminați în închisorile comuniste.
Secolul trecut a fost marcat de politici represive aplicate de regimul sovietic, între care și campaniile antireligioase. Numărul martirilor credinței Creștin-Ortodoxe nu poate fi stabilit cu exactitate nici chiar în baza fondurilor arhivistice existente, atât a celor desecretizate cât și a celor care rămân a fi inaccesibile pentru public și cercetărori. Dincolo de aceasta, identificarea clericilor martiri din Basarabia, Transnistria și nordul Bucovinei este una dintre sarcinile importante ale posterității și de ce nu, poate primii pași în inițierea pregătirii dosarelor pentru canonizarea și trecerea în rândul sfinților ale unor dintre ei. Cunoscând viața și faptele celor care au pătimit pentru credință, să urmăm îndemnul Sf. Apostol Pavel care zice: ”Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviți cu luare aminte cum și-au incheiat viața și urmați-le credința” (Evrei, 13,7).
[1] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept Canonic Ortodox, Legislație și administrație bisericească, Vol. II. Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990, p. 176-182.
[2] Nica, Antim, Arhimandrit Dr., Vicarul Misiunii Bisericești pentru Transnistria, Viața religioasă în Transnistria, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Chișinău, 1943, p. 54.
[3] Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu. Basarabia, aspecte din istoria Bisericii și a neamului românesc. Iași: Ed. „Trinitas”, 1993, p. 121-122; apud: Basarabia dezrobită. Bucureşti, 1944, p. 99-126.
[4] „Luminătorul”. Revista Bisericii din Basarabia, nr. 9-10, 1941, p. 576.
