Actualitate

A doua zi de Paști a fost celebrată prin slujire arhierească la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

4020

În cea de a doua zi a prăznuirii Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, numeroși credincioși și-au îndreptat pașii spre Catedrala Mitropolitană din Chișinău, pentru a împărtăși marea bucurie a Învierii Mântuitorului cu Episcopul de Orhei, precum și cu slujitorii sfântului lăcaș.

Într-o atmosferă și o bucurie pe măsura Sărbătorii, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei și Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și viață monahală”, slujitorii și enoriașii, au vestit Vestea cea Mare, că HRISTOS A ÎNVIAT!, mulțumind într-un cuget Domnului că și-a învrednicit turma de a petrece în pace și liniște marea și atât de dorita sărbătoare.

Spre finalul întâlnirii pascale, Ierarhul Orheiului i-a felicitat pe toți cei prezenți cu prilejul Sfintelor Paști, apreciind prezența numărului impresionant de credincioși care, în pofida oboselii fizice au participat la slujba de noapte a Învierii.

Răspunsurile liturgice au fost date de cele două coruri ale Catedralei: corul mare (mixt) și corul de copii.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
4344

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, PS Siluan de Orhei a oficiat Sf. Liturghie la Catedrala mitropolitană

În Duminica a 17-a după Rusalii, dinaintea Praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 10/23 septembrie 2018, numeroși credincioşi au participat la slujba de la Catedrala mitropolitană cu hramul „Nașterea Domnului” din Capitală. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, alături de soborul de preoţi şi diaconi ai catedralei. În cuvântul de […]

Articole postate de același autor
1799

Duminica Fiului Risipitor la Catedrala Episcoplă din Ungheni

4 februarie 2018. În Duminica Fiului Risipitor, a doua din perioada Triodului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei şi creştinii veniţi la rugăciune. În cadrul Sfintei Liturghii după […]