A avut loc Adunarea Ordinară a Protopopiatului Orhei

2062

Miercuri, 09 martie 2016, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, a avut loc Adunarea Ordinară a Protopopiatului  Orhei în biserica cu hramul „Sf. M. Mc. Dimitrie” din cadrul mănăstirii Curchi.

Adunarea a fost prezidată de Protopopul circumscripţiei Orhei, PC Părinte Arhimandrit Siluan (Șalari), Stareț al Sfintei Mănăstiri Curchi și Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și Viață Monahală”.

În prima parte a întrunirii a fost abordată tema „Problema calendarului în viața Bisericii Ortodoxe”, avându-l invitat pe Protodiaconul Ioan Muntean, absolvent al Academiei Teologice din Kiev, care a susținut o scurtă prezentare referitor la acest subiect, urmată de întrebări și discuții pe seama subiectului.

În cadrul adunării Părintele Protopop, Arhim. Siluan a ținut să aducă la cunoștință preoților referințele sectoriale ale evenimentelor pascale din anul 2015 și alte evenimente importante care au avut loc în anul trecut, și a coordonat discuțiile cu referire la întrunirea Sinodului Pan-ortodox, prezentând slujitorilor decizia Sfințitului Sobor Arhieresc al BORu din 02-03 februarie 2016, dând mai apoi citire și Adresării Sinodului BOM către clerul şi poporul drept-măritor din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove.

După încheierea discuțiilor pe seama deciziilor sinodale, PC Părinte Arhim. Siluan a prezentat adunării hotărârile Sinodului BOM din 10.12.15 și 11.02.16 și a condus discuțiile pe seama acestor hotărâri.

După aceste prezentări s-au discutat diverse probleme privind viața duhovnicească și cea parohială, Părintele Protopop cerându-le părinţilor din protopopiat implicarea mai stăruitor în activităţile filantropice, îndemnându-i să fie mult mai receptivi.

Clericii protopopiatului Orhei au prezentat protopopului diverse probleme organizatorice şi administrative în vederea identificării unor soluţii pentru o mai bună colaborare între parohii, atât la nivelul împreunei-slujiri, cât şi privitor la îndrumarea credincioşilor, după care au urmat diverse probleme din activitatea cotidiană a parohiilor și stabilirea unor modalități concrete de soluționare.

În cadrul adunării Părintele Protopop a desemnat 3 reprezentanți pentru următoarele departamente:

  1. Nicolae Guja – Departamentul Activitate Pastorală pentru Tineret;
  2. Ștefan Baleca – Departamentul Asistență Socială și Caritate;
  3. Rostislav Postică – Departamentul Relații Culturale;
  4. Dumitru Burlacu – Departamentul Activitate Misionară, Antisectară și Antischismatică.

Tot în cadrul adunării de astăzi, Parohul Bisericii „Sf. Ier. Nicolae” din s. Biești, Șeful Sectorului III al Protopopiatului Orhei, Prot. Mitr. Grigorie Postu, a fost desemnat în calitate de Duhovnic al Protopopiatului Orhei.

La finalul întrunirii, preoții au primit în dar cartea „Locuri și locașuri sfinte – temelia dăinuirii noastre”, o prezentare a bisericilor și monumentelor din raionul Orhei.

Sursa: http://manastireacurchi.md/


Articole postate de același autor
1883

Duminica Triumfului Ortodoxiei celebrată la Catedrala din Soroca

În duminica Triumfului Ortodoxiei, la catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din orașul-cetate Soroca a fost slujită Liturghia Sfîntului Ierarh Vasile cel Mare, zi în care biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru enoriașii veniți la Taina Spovedaniei și Euharistiei. Tot astăzi, drept-credincioasa comunitate a celebrat, conform tradiției, ziua Triumfului Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor și credințelor […]