Sa nu trageţi de ei, asta-i ideea. Nu trageţi de copii: „Hi, mă, la biserică! Hi, mă- la Hristos!” Uşurel. Să ştiţi că o Liturghie care se finalizează într-o pizza e mai de preţ decât o pizza care nu se finalizează în biserică. Lăsaţi-i pe copii să respire viaţa. Aduceţi-i uşurel. Nu există o obligativitate. Nu-i trageţi după dumneavoastră. Nici nu-i împingeţi înainte. De curând am afiat sensul orei de religie în România. N-am crezut vreodată că voi afla. Am tot căutat vreo trei ani să găsesc de ce se face oră de religie in România. E o întâmplare cu un copil tot de la Buzău. Va apărea în curând o carte cu poveşti (Preot Romeo Ene, Zâmbetul sfinţilor. File de pateric rurar urban contemporan, Ed. Agnos, -Sibiu. 2017. Acolo este si povestea amintita anterior, in conferinţa) dar care nu-s povesti, sunt fapte reale din clasă.
O doamnă vine la biserică la părintele şi îl întreabă: „Dumneata nu te întrebi ce căutăm noi aici? Noi nu veneam la biserica. La care, părintele; „Doamnă, eu nu fac prezenţa cine vine, cine pleacă, cine stă. Asta-i la altă secţie. Contabilitatea o ţine băiatul cu corniţe”, „Totuşi, nu ne întrebaţi?' „Nu! „Şi totuşi! „Bine, hai să vă întreb: Ce căutaţi la biserica." „Părinte, se trezea ăla mic de dimineaţă, mă punea să-i calc hainele, se îmbrăca şi pleca la biserică singur şi eu mă puneam cu bărbatul meu înapoi să dormim, pană intr-o dimineaţă când s-apus pe scaun şi a zis: «Măi, dar nu voi trebuia să mă duceţi pe mine la biserica?». De atunci venim la biserică neîncetat. Cu alte cuvinte, ora de religie a fost dăruită poporului român pentru ca părinţii să înceapă să meargă la biserică. Vă spun eu!
Parintele Constantin Necula, Fragment din cartea "Bucuria darului", Editura Agnos
