Patriarhul Ilia despre coronavirus: Toate acestea sunt ca să ne întărească credința și rugăciunea

549

Patriarhul Ilia al Georgiei a vorbit în predica duminicală în Catedrala din Tbilisi și despre epidemia de coronavirus care a ajuns în prezent la peste 20.000 de persoane dintre care 427 au decedat.

„Știți că a apărut un virus nou. Multe persoane sunt speriate din cauza lui”, a spus Patriarhul Georgiei duminică, 2 februarie 2020.

„Dar toate acestea sunt pentru a ne consolida credința și a ne spori rugăciunile”, a subliniat veneratul primat georgian, potrivit Georgia Online citată de Orthochristian.

Patriarhul Ilia a semnalat că credincioșii ortodocși georgieni „stropesc cu agheasmă ușile locuințelor în curți și pe copii în fiecare dimineață și în fiecare seară”.

În Georgia nu a fost raportat niciun caz până la această oră. Toate zborurile dinspre China sunt restricționate preventiv.

Date în timp real privind răspândirea infecției cu coronavirus, numărul de morți, dar și de persoane vindecate poate fi consultat pe o platformă creată special de Centrul pentru Știința și Ingineria Sistemelor (CSSE) din cadrul Universității „Johns Hopkins”.

sursa basilica.ro


Articole postate de același autor
2818

La Teleneşti s-a desfășurat festivalul-concurs „De la lume adunate”

În a treia zi de Paşte, în oraşul Teleneşti, a fost organizat festivalul-concurs „De la lume adunate”. Mai multe colectivele artistice şi-au demonstrat talentul, iar numeroși meşteri populari au expus cele mai originale obiecte de artizanat. Cu un cuvânt de salut către cei prezenți s-a adresat protopopul de Telenești, prot. Marian Boldescu, care i-a felicitat […]