– Câteodată, durerea este mai presus de puterile omeneşti, şi oamenii, chiar şi cei credincioşi, se pierd. Cum să rezistăm suferinţei? Există paşi de urmat?
– Întâi de toate, dacă suferi, vorbeşte despre asta, nu ţine în tine, împărtăşeşte durerea cuiva apropiat, mamei, soţiei, unui prieten bun sau, şi mai bine, duhovnicului – căci harul lui se va revărsa şi spre tine. Bărbaţii mor mai repede decât femeile, pentru că nu-şi deschid inima, nu se exteriorizează atunci când suferă. Femeile, în general, scot din ele trăirile lor şi astfel se vindecă mai repede.
Când lăsăm să se acumuleze stările de rău în noi, fără să le deschidem nicio supapă, la un moment dat, ele se transformă în boală. Biserica spune adevărul ăsta de două milenii, iar acum o confirmă şi oamenii de ştiinţă, care au descoperit că emoţiile neîmpărtăşite sunt transformate de creier în substanţe chimice, care ne invadează celulele corpului. Astfel, fericirea sau nefericirea sunt transmise inimii, ficatului, rinichilor, intestinelor… Deci, înainte să apară, bolile au fost disfuncţii ale sufletului. De aceea, este foarte important să ai un duhovnic, căruia să-i spui necazul tău. Prima mea întrebare, când vine cineva la spovedit, este aceasta: „Ce te apasă?” – adică „spune ce e în sufletul tău”. Şi atunci, credinciosul îmi zice ce supărări are şi, deodată, se înseninează şi se simte mai uşurat. Mai mult decât atât, atunci când spui cuiva problema ta, primeşti sfaturi.
Stai, frate, că nu eşti singur, prin ce treci tu au mai trecut şi alţii, există soluţii. Aşadar, întâi descarcă-te, vorbeşte despre necazul tău. Apoi, smereşte-te. Dacă a venit nenorocirea asupra ta, înseamnă că Dumnezeu a îngăduit să vină, pentru că ai greşit undeva. Asumă faptul că ai greşit! De acolo începe vindecarea. Dacă admiţi că boala e consecinţa păcatelor tale şi te duci la duhovnic să le mărturiseşti, nu le mai repeţi a doua oară şi intri în rânduiala creştină, adică ai eliminat cauza spirituală a bolii. Ceea ce este fundamental, pentru că sufletul trebuie salvat. Trupul e o coajă care, oricum, se duce în pământ. Însă, de cele mai multe ori, după înlăturarea cauzei spirituale, se vindecă şi trupul.
Repet: smereşte-te! Dumnezeu iubeşte cel mai mult smerenia şi când te vede smerit, îţi trimite har şi bucurii în boală: fie un prieten de sprijin, la care nu te aşteptai, fie un înger de medic, fie o minunată vindecare… Iar al treilea pas este să redevii dependent de Dumnezeu, să te legi puternic de Dumnezeu în boală, să-l iubeşti. Singurătatea în suferinţă este cumplită şi nici un om nu te poate însoţi în durerea ta, aşa cum o face Dumnezeu. Spune: „Doamne, vreau să fiu cu tine!” şi pecetluieşte această declaraţie prin spovedanie, împărtăşire, rugăciune şi fapte bune. Vei simţi împlinire în viaţa ta. Boala e un prilej pentru omul credincios de a se apropia de Dumnezeu.
Din păcate, mulţi bolnavi se concentrează pe boală, iar nu pe Dumnezeu, ceea ce-i dezechilibrează. Prea des se roagă oamenii pentru sănătate, dar sănătatea nu e totul în viaţă. Cea mai importantă este relaţia cu Dumnezeu, care duce la mântuirea sufletelor noastre. Am cunoscut o grămadă de oameni sănătoşi care s-au dus la iad.
Extras din interviul cu pr. Vasile Ioana
sursa formula-as.ro
