Actualitate

Prot. Mitr. Vasile Țăruș, duhovnicul Vicariatului Soroca, la ceas aniversar din ziua hirotoniei

1799

Preacucernice Părinte Vasile,

Praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului este unul aparte pentru Sfinția Voastră. Acum 35 de ani, la această sărbătoare împărătească, Domnul v-a chemat la înalta treaptă a slujirii sacerdotale.

V-ați asumat cu smerenie chemarea, conștientizând că deveniți un ostaș al lui Hristos, menit să călăuzească atâtea suflete încredințate pe drumul deloc ușor al mântuirii. Ați luat crucea slujirii în vremuri vitrege credinței, trecând prin multe încercări, dar ați rezistat cu Doamne ajută.

În acești ani de mărturisire a dreptei credințe pe meleagurile sorocene, v-ați recomandat drept unul dintre cei mai vrednici slujitori. Sunteți o fire calmă, blândă, înțeleaptă și plină de dăruire. Așa să rămâneți! V-au îndrăgit slujitorii Vicariatului Soroca, vă iubesc numeroși credincioși din municipiul nostru, cu mic cu mare.

Ați reușit să adunați în jur și o solidă comunitate creștină, printre care se regăsesc numeroși romi, care locuiesc în preajma parohiei ce o păstoriți.

La acest ceas aniversar, vă dorim puteri trupești și duhovnicești, har, milă și ajutor de la Domnul.

Cu deosebit respect,

+ Ioan, Episcopul Sorocii, vicar mitropolitan

Protoieretul Vasile Țăruș este paroh al Bisericii “Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat” din mun. Soroca și duhovnicul slujitorilor Vicariatului Soroca. Născut la 6.10.1956 în s. Chirileni, r. Ungheni, hirotonit diacon și preot în anul 1984, a dus mai multe funcții administrative în cadrul protopopiatului Soroca.


Articole postate de același autor
9

Episcopul Ioan a oficiat slujba de înmormântare a Prot. Vasile Botea

PS Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat în dimineața zilei de marți, 11 septembrie, slujba de înmormântare a Protoiereului mitrofor Vasile Botea, paroh al bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Bădiceni, raionul Soroca. Alături de Episcopul Sorocii au înălțat rugăciuni pentru odihna sufletului părintelui Vasile, Prot. mitr. Nicolae Craveț, Protopop de Soroca, Prot. mitr. […]