Actualitate

Duminica a doua după Cincizecime, la Catedrala Episcopală “Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

7

Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni (Matei 4, 19)

În Duminica a doua după Cincizecime, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Episcopală “Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.

Alături de Episcopul Sorocii s-au rugat Arhimandritul Paisie (Tamazlîcaru), starețul schitului „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Stîrceni, raionul Florești, dar și clericii Catedralei episcopale sorocene.

În cuvântul predicatorial, PS Ioan le-a vorbit credincioșilor despre semnificațiile acestei Duminici:

„Evanghelia din Duminica a doua dupa Cincizecime ne vorbeste despre chemarea la apostolat a ucenicilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dumnezeu cheamă pe oameni la pocăinţă şi prin prezenţa zidirilor Sale căci zice: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mîinilor Lui o vesteşte tăria (Psalm 18, 1).

Baza Bisericii, măduva ei cea mai de taină, sunt întotdeauna Apostolii şi Mucenicii noştri de la începutul veacului. Ei se continuă şi îşi continuă lucrarea lor până astăzi: Apostolii prin episcopi şi preoţi şi diaconi, iar martirii prin cei care cu credinţă în suflet au mărturisit pe Dumnezeu. Hristos Domnul astăzi Îşi alege ucenicii cu strigare divină: „Vino după Mine!”, pe cei care vor fi sămânţa Bisericii, pe cei care, cu Hristos şi în Hristos, vor slăvi până la marginile pământului şi până dincolo de ceruri.

Să rugăm pe Mântuitorul să ne lumineze şi să ne ajute a ne împlini cu sfinţenie marea noastră chemare de creştini şi fii ai Bisericii lui Hristos.”

După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum, iar mai apoi ierarhul sorocean a dat binecuvântarea cuvenită enoriașilor.

sursa http://ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
12

Să ne punem în rânduială viața noastră cu dorul de a rămâne dumnezei

Dar ce poate să ne sfințească neîncetat? Așa cum strămoșii nu au pierdut relația lor cu Dumnezeu, așa nici noi nu o pierdem. Fiindcă Dumnezeu a pus înlăuntrul nostru chipul dumnezeirii, ne-a dat adică Chipul Lui de neșters și a dăruit firii noastre caracterul sfințeniei, al dumnezeirii, primul lucru care poate să ne sfințească este […]