În Duminica Tuturor Sfinților la Catedrala ”Schimbarea la Față” din capitală a avut loc lansarea celui de-al treilea volum semnat de către părintele-paroh Ioan Plămădeală. Acesta este intitulat: ”... Bate și ți se va deschide... ușa de la cer” (cuvânt-îndemn omului contemporan).
Slujitori, enoriași și oaspeți au poposit după slujba duminicală pentru a participa la acest eveniment plin de emoții pentru părintele Ioan, care de câțiva ani se regăsește în calitate de autor al unor lucrări inedite și foarte actuale creștinilor de astăzi. Astfel, părintele abordează teme cu conținut teologic, explicând pe înțelesul tuturor sensul vieții duhovnicești și provocările vremii prin care trecem.
Lansarea ultimii cărți este încheierea unui tratat în trei volume, inspirat din versetul scripturistic: ”Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.” (Matei 7, 7), prin care autorul ne atenționează că viața trăită fără de Dumnezeu este un nonsens.
Părintele I. Plămădeală încearcă să descopere lumea Ortdoxiei celor care au trăit timpuri mai vitrege credinței în lagărul sovietic, precum și tinerei generații, care este tentată să ducă o viață departe sau chiar fără divinitate. Aceste lucrări sunt produsul unor selecții și sistematizări din zeci de studii teologice, pe care le parcurge autorul în ultimele trei decenii, prezentând un adevărat tratat de teologie și de viață morală pe înțelesul fiecăruia.
Multe capitole din aceste cărți fiind reflecția la realitea trăită zi de zi, precum și dorința părintelui de a schimba spre bine conștiința celor din jur, ispitiți de duhul vremii. În cadrul lansării volumului au vorbit mai mulți slujitori și credincioși, care au apreciat eforturile depuse de către prot. Ioan Plămădeală în răspândirea învățăturii dreptmăritoare la cât mai multe suflete însetate de cele sfinte. La final, părintele a dăruit celor prezenți câte o carte, nădăjduind că aceasta va fi parcursă cu luare aminte de cât mai multă lume.
Pr. Octavian Moșin