Premieră pentru Moldova – Sfințirea Bisericii subterane a Combinatului de vinuri Cricova SA, cu Hramul Tuturor Sfinților care s-au proslăvit în pământul Moldovei

1500

În Duminica a I-a după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor), ÎPS Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat sfințirea Bisericii cu hramul „Tuturor Sfinților care s-au proslăvit în pământul Moldovei”  a Combinatului de vinuri Cricova SA.

Evenimentul religios a a avut loc în prezența unui sobor de preoți și a conducerii Combinatului de vinuri Cricova SA.

Ritualul specific al sfințirii noului locaș de cult a fost urmat de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită în biserica subterană.

La Vohodul mic, Întâistătătorul a decorat pe parohul noii biserici, preotul Serghei Barbu cu dreptul de a purta cruce de aur, iar, ctitorul principal dl Iurie Carp, directorul Combinatului a fost distins cu ordinul Sf. Irh. Gavriil Bănulescu-Bodoni de gr. II.

De asemenea, au fost acordate mai multe distincții reprezentanţilor Combinatului de vinuri Cricova SA.

„Această Biserică, unică în felul – construcție materială este începând de astăzi, în urma sfințiriii, un edificiu spiritual, iar fiecare dintre voi, cei care ați contribuit la acest lucru precum și urmașii voștri, sunteți «pietre vii» ale acesteia”, a remarcat Mitropolitul Vladimir.

Biserica „Tuturor Sfinților care s-au proslăvit în pământul Moldovei” este o biserică impresionantă, atât prin “arhitectura” originală a acesteia, cât şi prin poziționarea ei. Acest locaș de rugăciune va deservi numeroșii turiști și pelerini din zeci de țări de pe mapamond, care zilnic vizitează vinăria națională a țării noastre.

Combinatul Cricova este situat într-un loc pitoresc, în regiunea de centru a Republicii Moldova a fost fondat în anul 1952, reprezentând un complex subteran unic, cunoscut în întreaga lume pentru labirinturile sale imense și în special pentru vinurile sale produse conform tradițiilor autohtone.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
8952

Leacuri neştiute destăinuite de monahul Filotheos din Munţii Carantania

După zile în şir de călătorii în Ţara Sfântă, într‑o binecuvântată zi de vineri am făcut un popas pe malul drept al Iordanului, chiar acolo unde se spune că ar fi adevăratul loc al Botezului Mântuitorului Hristos. Clima blândă din acea zonă te face să uiţi până şi cele mai aprige vicisitudini ale vieţii, învăluindu‑te într‑o boare, care eu […]