Duminica Cincizecimii la Mănăstirea Suruceni

1167

„Prin firea sa Dumnezeiesc-omenească, Biserica este, fără îndoială, un organism fără asemănare în lumea pământească. În această fire a ei este și sfințenia ei. De fapt, ea este atelierul Dumnezeiesc-omenesc al sfințirii oamenilor și, al sfințirii prin oameni, a celorlalte zidiri.” (Sfântul Iustin Popovici)

In Duminica Cincizecimii, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, Sfânta Liturghie a fost oficiată de soborul preoțesc al așezământului monahal în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși. Este Duminica în care prăznuim nașterea în chip văzut a Bisericii lui Hristos.  

Pogorârea Duhului Sfânt este sărbătoarea care marchează nu doar nașterea de Sus a Bisericii, ci nașterea de Sus a fiecăruia dintre noi. Formând trupul tainic al lui Hristos prin Biserică, uniți prin Botez, dar al Cincizecimii, suntem altoiți pe vița cea nepieritoare, Hristos Mântuitorul. Prin Biserică, ca printr-o minunată fereastră, pătrunde Soarele Dreptății în lumea întunericului ce tinde să ne fure sufletele. Biserica poartă Cuvântul Împărăției, este raiul pământesc, darul Împăratului Ceresc, Mângâietorul, Duhul Adevărului Cel Care pretutindenea este și pe toate le împlinește…

Explicând esența sărbătorii de astăzi, Mitropolitul Hierotheos (Vlachos) ne spune: „Biserica a fost zidită în ziua Cincizecimii în sensul că, în acea zi, Apostolii s-au făcut mădulare ale Trupului lui Hristos. Dacă până atunci Sfinţii Apostoli erau în comuniune cu Hristos, după aceea, prin puterea şi prin harul Duhului Sfânt, ei s-au făcut mădulare ale Trupului lui Hristos. Mai înainte Biserica avea numai duh, acum însă ea are şi trup. Sfinţii, adică cei îndumnezeiţi, nu au legătură şi comuniune numai cu Dumnezeu Cuvântul neîntrupat, ci şi cu Dumnezeu Cuvântul întrupat, adică cu Dumnezeu-Om Hristos. Învăţătura care spune că Biserica este Trupul lui Hristos, iar sfinţii sunt mădularele Trupului lui Hristos, este dezvoltată şi de Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 12, 1-31). Biserica nu este doar o organizaţie religioasă, ci este Însuşi Trupul lui Hristos. În concluzie, Apostolul Pavel spune: voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte (I Cor. 12, 27).”

În cuvântul de învățătură, adresat celor prezenți, clericul mănăstirii Prot. mitr. Victor Ceresău a subliniat importanța Sărbătorii de astăzi, îndemnându-i pe credincioși să pună și mai multă râvnă în lucrarea lor duhovnicească, pentru ca lumina sărbătorii să le umple existența de bucuria duhovnicească a întemeierii Bisericii dreptslăvitoare.

Potrivit tradiției Bisericii, după Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Vecerniei, numită și Vecernia plecării genunchilor, în cadrul acesteia sunt rostite șapte rugăciuni legate de Pogorârea Sfântului Duh. Ele invocă ajutorul Sfintei Treimi, amintind de cele șapte daruri ale Sfântului Duh, Care s-a pogorât în ziua Cincizecimii. 

Începând de la Cincizecime, Sfântul Duh naște Biserica. Roada lucrării Duhului Sfânt pentru fiecare creștin trebuie să fie:„dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva cărora nu este lege. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm.” (Ap. Galateni 5, 22-26)

sursa http://manastireasuruceni.md/


Articole postate de același autor
5328

Adjunctul şefului păcătoşilor

Într-o întâlnire cu Părintele Sofronie Saharov de la Essex, Klaus Kenneth îl întreabă pe acesta: – Părinte Sofronie, sunteţi păcătos? – Daaa! Categoric! Sunt cel mai păcătos! După care, gândindu-se puţin, Părintele Sofronie se corectează: – De fapt, a fost doar unul mai mare decât mine. Eu sunt al doilea dintre cei mai păcătoşi oameni […]