Actualitate

Mănăstirea Suruceni – una dintre destinațiile preferate ale micilor pelerini

124

„Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cei care vor urma.” (Sfântul Paisie Aghioritul, 1924 – 1994)

De secole, mănăstirile își deschid mereu porțile pelerinilor și călătorilor, indiferent dacă aceștia ajung acolo în căutarea liniștii sufletești sau dintr-o curiozitate turistică și culturală.

A devenit deja o tradiție pentru multe școli din Chișinău, la sfârșit de an școlar, să organizeze pelerinaje pentru copii la mănăstirile din apropierea orașului.

Una dintre destinațiile preferate ale micilor pelerini este mănăstirea de maici cu hramul „Sf. Gheorghe” din Suruceni.

La mănăstirea Suruceni copiii se bucură de o primire călduroasă din partea obştii monahale a mănăstirii, primind hrană duhovnicească prin cuvintele de învăţătură ascultate, istorisiri din Pateric, prin rugăciunile înălţate în biserică.

În liniștea vetrei monahale, învățăceii ascultă crâmpeie din istoria lăcașului de cult, iar apoi sunt invitați la o plimbare prin curtea mănăstirii, iar mai apoi la izvorul cu apă cristalină.

Copiii și îndrumătorii acestora trăiesc clipe pline de emoții pozitive și pleacă cu mai multă credinţă şi întăriţi sufleteşte prin harul revărsat de la sfintele moaşte şi icoanele la care s-au închinat.

Pelerinajul copiilor nu este doar unul religios, ci și bogat prin prisma experienței directe cu un loc atât de cunoscut la nivel național, precum și prin prisma familiarizării cu istoria locului și a viețuirii monahale.

Micii pelerini rămân fascinaţi de locurile sfinte, unde pretutindeni domină o atmosferă duhovnicească şi o regăsire spirituală. După vizitarea acestor locuri splendide şi de mare credinţă, copiii se întorc acasă inspiraţi şi cu mari impresii, dar și exprimându-și astfel dorința de a mai efectua astfel de pelerinaje.

Organizați pelerinaje pentru copiii voștri, aveți datoria să vă îngrijiți duhovnicește copiii, or grija de copii este cea mai frumoasă rugăciune.

sursa http://mitropolia.md


Articole postate de același autor
217

Duminica a 25-a după Rusalii la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”

18 noiembrie 2018, în duminica a XXV-a după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitului PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi pilda omului care i-a rodit ţarina: ,,Iubiţi credincioşi, Cîtă dreptate are cel […]