Drumul Crucii a fost parcurs, pentru al VII-lea an de creştinii din Cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

1195

Deja al VII-lea an, în cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, are loc acest drum al crucii numit de către teologii biblişti Via Dolorosa. Acesta se începea de la Tribunalul lui Pilat, din partea cea mai de jos a oraşului, şi continua până la Golgota. Evenimentul parcurgerii acestui drum este unul dintre momentele culminante din viaţa Mântuitorului Hristos. De aceea şi Preasfinţitul PETRU, dorind să reamintească creştinilor de această cale şi de a-i face părtaşi la acel drum al crucii a binecuvântat organizarea şi desfăşurarea acestui pelerinaj. La începutul procesiunii Preasfinţiia Sa, însoţit de soborul preoţilor prezenţi au oficiat Acatistul Patimilor.
La finele Acatistului, Preasfinţia Sa, a îndemnat creştinii să păstreze acestă tradiţie aşezată în cuprinsul Eparhiei noastre, adunînduse an de an cât mai mult popor în a-şi duce fiecare din ei crucile spre acea cruce a neamului. În felul acesta pelerinajul îşi îndeplineşte sensul lui profetic: Aceste adunări ale unui popor care mărturiseşte credinţa sa simbolizează şi inaugurează adunarea multiplă a neamurilor, anunţată în ultimile capitole ale cărţii lui Isaia şi marile vedenii ale Apocalipsei. De la Avraam încoace toţi oamenii credinţii sunt de alfel pelerini, mergând prin pustie către ţara făgăduinţei; puţin câte puţin ei îşi dau seama că Hristos îi însoţeşte pe cale şi îi invită să-L recunoască în ,,frângerea pânii” (Luca 24, 35). Acest drum este un pelerinaj spre Dumnezeu, un pelerinaj spre Golgota, o cale spre Înviere. În acest pelerinaj Dumnezeu şi omul se caută reciproc şi se întâlnesc în mod spontan şi misterios, de aceea şi Ierarhul, i-a îndemnat încă de la începutul Postului Mare pe toţi clericii şi credincioşii de a se întâlni cu Hristos atât în rugăciunile de la sfintele altare cât şi în cadrul acestui pelerinaj al crucii şi Învierii.
Pelerinii au pornit alături de Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, Stareții și Starețele mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei noastre, părinții protopopi, preoţii veniţi din toate cele patru raioane din cuprinsul eparhiei cât şi din alte eparhii, parcurgând pe jos un traseu de 2,5 km. Alături de clerici şi mireni la acest pelerinaj au participat şi un număr de călugări şi călugăriţe din toate mănăstirile din cuprinsul episcopiei de Ungheni şi Nisporeni. Aceştia au dus în mâni cruci, ca un model de exemplu căci viaţa călugărească este viaţa în care taina asumării şi ducerii crucii lui Hristos este cea mai autentică.
Alături de mulțimea de credincioși la acest drum al crucii au luat parte și oficialități ale conducerii locale și raionale în persoana Dnl Grigore ROBU, primarul orașului Nisporeni.
Punctul de pornire a fost centrul oraşului Nisporeni şi a continuat până la Chiscul ostaşului, unde se află amplasată ,,Crucea Neamului”. În acest loc cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, s-a întemeiat mănăstirea ,,Sf. Voievod Ştefan cel Mare”.

Tot anul acesta creștiinii au pășit pentru prima dată pe traseul nou construit din scări din piatră brută cu o lățimea de un metru și jumătate cu câteva platforme de odihnă unde sunt amenajate scaune. Acest proect a fost realizat cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU și implicarea Domnului Primar.

Parcurgând acest drum al suferinţei, preoţii şi creştinii au dus fiecare în mână câte o cruce ca simbol al crucii lui Hristos, pe întreg traseul care este de circa 2,5 km. S-a dat citire acelor Sfinte Evanghelii a Patimilor lui Hristos şi la fiecare popas fiecare protopiat şi mănăstire au pus câte o cruce. Cu toţii au fost cu luare aminte la patimile lui Hristos, căci şi sinaxarul zilei ne arată că în Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor, Mântuitoarelor şi Înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirele peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.
Preoţii şi creştinii au fost îndemnaţi de a participa în fiecare an în această zi a pătimirii la acest pelerinaj duhovnicesc, deoarece pelerinajul ne învaţă că de fapt esenţa misiunii Bisericii este căutarea sfinţeniei şi cultivarea ei ca plinătate a vieţii omului în Dumnezeu. Experienţa pelerinajului este un prilej de împrospătare a vieţii spirituale şi de întărie a credinţei.

sursa http://episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
3605

Iepuraşul de Paşti

Iepuraşul propune o sărbătoarea a Paştelui impersonală, fadă, fără consistenţă, oarecum la fel ca celelalte… care nu implică prea mult efort din partea noastră pentru participare, dar care nici satisfactii adevarate nu ofera ci limitate la lumea aceasta. Învierea Domnului Hristos implică din partea noastră post, milostenie, iertare, fapte bune, schimbare sufletească, depăşirea egoismului, iubirea […]