„A zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi? Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.” (In.6, 67,68)
Hristos ne întreabă și pe noi: Nu vreţi să vă duceţi? El nu ne obligă la nimic, avem libertatea deplină, de a pleca sau de a rămâne...Dacă Îl iubim, să rămânem, dacă nu ...
Și noi înțelegem că nu avem la cine să ne ducem, că doar Hristos are cuvintele vieții veșnice, înțelegem, dar nu trăim acest adevăr. Noi ne rezumăm adesea viața duhovnicească la cele câteva ore în care ne aflăm la biserică și la clipele (adesea prea scurte) în care încercăm să ne rugăm. Iar apoi revenim la viața noastră obișnuită, din care, cel mai des, Dumnezeu este exclus. El devine pentru mulți dintre noi un “Străin”, pe care nu-l primim în sufletele noastre.
Dacă ni s-ar propune să răspundem sincer la întrebarea: „De ce am nevoie de Dumnezeu?”, ce am spune? Că este Cel care ne ajută să depășim situațiile grele sau că ne oferă ceea la ce visăm. Dar în așa caz nu este vorba despre un Dumnezeu adevărat, ci de un idol închipuit de noi și menit să ne îndeplinească cererile şi dorinţele.
Hristos ne spune că doar lăsând grijile acestei vieți putem avea comoară în cer. Dar omul de azi nu mai are nevoie de un asemenea dar. El vrea să trăiască fericit și împlinit, de multe ori fără să înțeleagă chiar pentru ce trăiește.
În rugăciunile noastre Îi cerem lui Dumnezeu sănătate, fericire, prosperitate, bogăție: avem nevoie de multe, însă mai puțin de El Însuși. Îi cerem să ne ajute în neputințele noastre, dar în același timp dorim să nu ne împovăreze prea tare cu „cerințele" Sale.., primim cuvântul Său doar pentru a ne bucura de ceva frumos, fără a-l sădi în inimile noastre și a trăi conform lui.
Scriitorul C.S.Lewis spunea: „Ce vor, de fapt, oamenii de la Dumnezeu? Să le șteargă toate păcatele cu orice preț și să le permită să înceapă totul de la început? Dar El deja a făcut-o pe Golgota. Să-i ierte? Ei nu au nevoie de iertare. Să-i lase în pace? Cu regret, se pare că anume așa și face. „Doar că foarte puțini oameni înțeleg că toate câte sunt în afara lui Dumnezeu, sunt lipsite de sens și vor pieri odată cu zilele vieții noastre pământești.
Fericitul Augustin propunea înfăptuirea unui experiment pentru a înțelege că scopul vieții nostre este Dumnezeu. Imaginați-vă că Dumnezeu vi s-a arătat și v-a spus: „Îți voi da totul ce-mi vei cere, slavă, plăcere, putere, libertate, bogăție, chiar și pace sufletesacă și o conștiință curată. Nimic nu se va considera a fi păcat, vei putea face orice. Nu te vei plictisi și nu vei muri. Dar nu vei vedea niciodată fața Mea".
Acest „dar” face ca totul ce am putea primi fără Dumnezeu să nu aibă nicio valoare. Dumnezeu nu poate să ne ofere fericirea sau pacea fără de El. Și atâta timp cât vom căuta să-L evităm, așa și vom rămâne săraci și neîmpliniți, zădarnic căutând fericirea și liniștea acolo unde nu pot fi, după cum ne spune Fericitul Augustin: „Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne. Şi neliniştit este sufletul meu până nu-şi va afla odihna întru Tine.”
Nu știu câți dintre noi îl caută cu adevărat pe Dumnezeu și câți conștientizează adevărul cuvintelor părintelui Sofronie Saharov că „viața fără Hristos este fără gust, tristă și părăsită”.
„Sa-L cautam pe Dumnezeu, caci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem” (Fapte 17, 27-28). Fiecare are propria întâlnire cu Hristos și chiar dacă ne pare că pentru moment El e un străin și un necunoscut, nu înseamnă că El nu cunoaște frământările și căutările noastre, că este departe de noi și nu ne aude tânguirea. Trăirea absenței Sale trebuie să devină un punct de pornire spre trăirea vieții alături de El. Trecând prin experiența „lipsei” Lui Dumnezeu, realizănd absurdul lumii fără El, simţind durerea fără de leac din sufletele noastre, să ne întoarcem asemenea fiului risipitor pentru a ne odihni în dragostea Tatălui:
„Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. … ”( din rugăciunea alcătuită de Sfântul Isaac Sirul).
Natalia Lozan
