În Duminica a XXVIII-a după Cincizecime - cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.
Pericopa evanghelică din Duminica a XXVIII-a fost citită de la Ev. Luca 13, 10-17.
În vremea aceea Iisus învăţa într-una din sinagogi sâmbăta. Şi, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta! Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Atunci mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, iar nu în ziua sâmbetei! Domnul însă i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul sau asinul său de la iesle şi nu îl duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei? Şi, zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârşite de Dânsul.
Duminica a XXVIII-a după Rusalii - ne prezintă vindecarea unei femei gârbove, care suferea de optsprezece ani. Mântuitorul Hristos se apropie de această femeie gârbovă şi fără ca ea să-i fi cerut nimic, îi spune: Femeie, dezlegată eşti de neputinţa ta. Şi îndată, femeia s-a pomenit cu şira spinării elastică, s-a îndreptat, s-a pomenit că este sănătoasă şi a început să-L laude pe Dumnezeu în gura mare. Este o minune - dar intervine un al doilea episod, care constituie miezul acestei periocope evanghelice. Şi anume: reacţia mai-marelui sinagogii.
Este vorba de a păzi Legea Sabatului sau a Sâmbetei, prevăzută şi prescrisă de Moise, care era zi de odihnă prin excelenţă şi în care nici un evreu nu avea voie să lucreze sub nici o formă, nimic. Era păzită cu foarte multă străşnicie, iar pentru cei care nu o păzeau erau prevăzute pedepse. Interdicţia legii sabatului instituită de Moise se referea numai la activităţile lucrative, acele activităţi menite să-ţi aducă un câştig, un folos oarecare. Ei bine, mai-marele sinagogii socotea că fapta Mântuitorului Hristos, de a vindeca o femeie, era o activitate lucrativă întrucât avea un rezultat. O persoană se făcuse bine, o bolnavă era sănătoasă. Era o interpretare strâmbă a legii lui Moise.
Socotea că Iisus Hristos vindecând această femeie lucrase în zi de sâmbătă. Chiar dacă-i duminică şi chiar dacă-i ziua de Crăciun sau de Paşti. Viaţa unui om este mai presus de o sărbătoare din calendar. Asta-i bine s-o ştim! Aşadar, a vindeca un bolnav în zi de sâmbătă sau în zi de sărbătoare este o facere de bine.
De aceea reacţia Mântuitorului Hristos care răspunde şi El pe un ton înalt: „Făţarnicilor, care dintre voi în zi de sâmbătă nu-şi dezleagă boul sau asinul din iesle şi îl duce să-l adape? Iar această femeie care de 18 ani stă legată de diavolul, oare nu se cădea s-o dezleg în zi de sâmbătă?” Cumplită asemănare şi cumplită palmă morală dată pe obrazul fariseilor, pentru că ei socoteau că este un lucru moral să-şi dezlege boul sau asinul din iesle şi să-i dea apă în zi de sâmbătă, dar nu este normal şi după Dumnezeu să vindece un om, o persoană omenească dintr-o suferinţă îndelungată şi cumplită.(B. Anania).
De aceea, să punem iubirea lui Dumnezeu mai presus de orice faptă bună, și ne va pune și El pe noi mai presus de orice! Să ne iubim aproapele și atunci „plata noastră multă va fi în ceruri” (Mt. 5,12).
După Rugăciunea Domnească – „Tatăl Nostru” - numeroşi credincioşi, au primit împărtăşirea cu Sfintele Taine.
La final, Episcopul Vicar a transmis mesajul părintesc și de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, care în aceaste zile însoţit de un grup de preoți și pelerini, săvârșeşte un pelerinaj în Ţara Sfântă.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de dna dirijor Angela Angheni.
sursa http://manastireacurchi.md/