Cel sănătos duhovniceşte trece cu vederea drepturile sale pentru a împlini în viaţă îndreptările lui Dumnezeu. Aceasta întrucât alta este valoarea dreptăţii omeneşti faţă de cea dumnezeiască. Numai cel ce are sănătate duhovnicească poate deosebi dreptatea lui Dumnezeu în părută nedreptate omenească. Sfântul Dorotei învaţă cu privire la nimicirea pe care i-o pricinuiesc omului „drepturile" sale. Stăruind să ne cerem drepturile, pretinzând dreptate omenească, creem, în fapt, premisele distrugerii, mai cu seamă a sufletului. Cineva poate fi nedreptăţit de oameni, însă pentru că înfruntă acest fapt după Dumnezeu şi încearcă să nu piardă dreptatea Lui, trăieşte o altă realitate, pe care omul cu o mentalitate lumească nu o poate simţi.
Cine se bucură de sănătate duhovnicească nu suferă de pe urma nedreptăţii venite de la oameni. Se poate întâmpla ca aceştia să-l nedreptăţească, însă el vede legile duhovniceşti care lucrează îndărătul acestei aparente nedreptăţi. Sfântul Marcu Ascetul spune că „cel care, dispreţuit fiind de cineva, nu se gălceveste cu cel ce-l dispreţuieşte, nici cu cuvântul, nici cu gândul, a dobândit cunoştinţă adevărată şi arată credinţă tare Stăpânului". Cine este nedreptăţit şi nu răsplăteşte, la rândul său, cu nedreptate, primeşte mare plată de la Dumnezeu.
Omul sănătos duhovniceşte se raportează totdeauna la Dumnezeu. Aşteaptă să ia plată în împărăţia cerurilor. Nu voieşte să fie îndreptăţit aici, pe pământ. Nu intră în cercul înşelător al îndreptăţirilor, deoarece de la Dumnezeu aşteaptă răsplătirea. Se bucură şi se veseleşte când înfruntă nedreptăţi. Aceasta deoarece cu cât omul este nedreptăţit mai mult aici pe pământ, cu atât mai mult va primi îndreptăţire de la Dumnezeu. Arătând răbdare şi bucurie când este nedreptăţit, face depuneri în Banca împărăţiei cerurilor. De aceea, Sfântul Marcu Ascetul îndeamnă: „De ai fost păgubit, sau ocărât, sau prigonit de cineva, nu lua în seamă cele de faţă, ci aşteaptă cele viitoare; şi vei afla că acela ţi-a fost pricină de multe bunătăţi, nu numai în vremea de aici, ci şi în veacul viitor". Sfântul Isaac Sirul învaţă că cel ce poate răspunde împotrivă când este nedreptăţit şi totuşi nu o face, ci rabdă cu bucurie, „a primit mângâierea de la Dumnezeu". Primeşte înlăuntrul său mângâiere dumnezeiască. Iar când Dumnezeu mângâie, nu „Se zgârceşte". Spune, de asemenea, că cel ce rabdă cu smerită-cugetare învinuirile ce i se aduc „a ajuns la desăvârşire şi se minunează îngerii de el. Căci nici o altă virtute nu e aşa de mare şi de greu de dobândit".
In Pateric citim despre un frate care fusese nedreptăţit şi a venit la Avva Sisoe, spunând: „«Mi s-a făcut strâmbătate de cutare frate şi eu voi să-mi fac izbândă». Iar bătrânul îl ruga zicând: «Nu, fiule, ci lasă mai bine la Dumnezeu izbânda».” Cum fratele nu voia să asculte de cuvântul său, Avva l-a îndemnat să se roage împreună lui Dumnezeu. A făcut atunci bătrânul această rugăciune: „Dumnezeule, nu mai avem trebuinţă de Tine, ca sa porţi grija pentru noi. Căci noi ne facem izbânda noastră." Iar fratele, auzind aceasta, s-a umilit cu inima şi i-a cerut iertare bătrânului. Şi totuşi, mulţi dintre noi suntem bolnavi duhovniceşte, nu cunoaştem legile duhovniceşti şi voim să ne aflăm dreptatea în viaţa de aici, cerem răzbunare împotriva fraţilor, nu ne lăsăm pe noi înşine în mâinile lui Dumnezeu. Poate spune cineva cu încredinţare că cei sănătoşi duhovniceşte nu numai că nu răsplătesc nedreptatea care li s-a făcut, ci se bucură nespus de mult pentru ea, căci astfel îi lasă loc lui Dumnezeu să lucreze. Iar Dumnezeu, drept fiind, îi iubeşte mai mult pe copiii Săi care sunt nedreptăţiţi.
IPS Hierotheos Vlachos
Stiinta medicinei duhovnicesti. Practica psihoterapiei ortodoxe; Editura Sophia
