Aflarea mormântului Arhiepiscopului Neofit, al Chișinăului și Hotinului (1892-1898)

3554

 Zilele trecute, un grup de cercetași din localitatea Cuhurlui-Matrosca, suburbia orașului Ismail au identificat mormântul Î.P.S. Neofit (Nevodcicov), fost Arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului (1892-1898). Înaltul prelat a încetat din viață la 9 martie 1910 în Ismail și a fost înmormântat în Biserica “Sf. Nicolae” din Cuhurlui-Matrosca, una dintre ctitoriile sale. În anii 60 ai secolului trecut, autoritățile sovietice locale au demolat biserica, rămășițele pământești ale ierarhului fiind strămutate în cimitirul localității.

Arhiepiscopul Neofit, cu numele de mirean Nicolae Nevodcicov, s-a născut în anul 1819. A învățat întâi la Seminarul Teologic din Ecaterinoslav, apoi la Academia Teologică din Moscova, absolvind studiile în anul 1844. În perioada 1844-1850 a fost secretarul diplomatului Alexandru  Sturza, fiul primul guvernator al Basarabiei, Scarlat Sturza. În această perioadă, tânărul teolog a locuit în casa lui Alexandru Sturza din Odesa, aici viitorul arhiereu a avut posibilitatea de a se folosi de bogata bibliotecă a diplomatului. A. Sturza îl numea pe secretarul sau,“cârja bătrâneților sale”[1].

Timp de opt ani (1850-1858), Nicolae Nevodcicov a activat în calitate de profesor la Seminarul Teologic din Chișinău, apoi a fost hirotonit preot şi desemnat profesor de drept la orfelinatul din Odesa. Peste trei ani devine profesor la Seminarul Teologic din Odesa, apoi inspector la Seminarul Teologic din Herson. Începând cu anul 1868 a activat ca profesor de Drept la şcoala de comerţ şi la Gimnaziul nr. 2 din Odesa. În luna mai a anului 1880 a fost tuns în monahism cu numele Neofit și doar la câteva zile a fost ridicat la rangul de arhimandrit. La 10 august 1880, arhimandritul Neofit a fost hirotonit episcop de Elisavetgrad, vicar al eparhiei de Herson și la 6 august 1883 devine  episcop de Taşkent şi Turkestan. Revine la Chișinău când avea vârsta de 68 de ani, fiind numit la 21 noiembrie 1892 în calitate de Arhiepiscop al Eparhiei  Chișinăului și Hotinului[2].

În perioada aflării Arhiepiscopului Neofit în fruntea Eparhiei Chișinăului și Hotinului (1892-1898), ierarhul avea grijă de bunul mers al procesului de învățământ din școlile bisericești-parohiale, îndemnând preoții să creeze aceste instituții și să se implice în predarea orelor de religie. La congresul preoțimii din 1994 s-a pus în discuție publicarea în revista eparhială a unor articole de învățătură în limba vorbită de popor, la fel ca redacția revistei să editeze broșuri pentru parohiile moldovenești[3], cât și elaborarea unui abecedar „în limba moldovenească-rusească”, fiind editat „în limba rusească, alături fiind tălmăcirea în limba moldovenească”. Aceste hotărâri ale congresului au fost aprobate de către arhiepiscopul Neofit[4]. Râvna chiriarhului pentru înființarea școlilor eparhiale se manifesta și printr-o hotărâre din 1896, care prevedea ispășirea vinei preoților aflați sub judecată prin organizarea în parohii a acestor școli. Ierarhul îndemna preoțimea basarabeană ca să intensifice activitatea misionară în lupta de combaterea sectelor și readucerea celor rătăciți în sânul Bisericii[5].

Arhiepiscopul Neofit era un exemplu în toate. Săvârșea serviciul divin în toate duminicile și la sărbători, uneori câte cinci zile de-a rândul (avea o vârstă înaintată, când a venit la Chișinău avea 68 de ani), îndeplinind cu evlavie și multă strictețe toate regulile tipicului. În timpul vizitelor canonice, cât și la sfințiri de biserici, arhiepiscopul cerea că unde se va întâmpla să înnopteze, întâi de toate să asculte slujbele bisericești. Pentru a înnopta îi era destul “un ungher simplu la preotul local sau la epitropul bisericesc; despre primirea sau ospătarea mea, - menționa ierarhul - rog să nu se poarte multă grijă: din copilărie fiind deprins cu mâncare simplă și cumpătată, voi fi mulțumit dimineața și seara cu un pahar de ceai – în zile de post, sau de lapte – în zile de frupt; iar a cina eu îndeobște nu sunt deprins; în cazul când se va întâmpla să mă opresc undeva la amiază, voi lua o farfurie de mâncare caldă, unde se va găsi; iar unde nu va fi, - vorba rusească: pentru „nu-i” nici judecată nu-i”[6]. În timpul arhipăstoriei Î.P.S. Neofit, la Chișinău a luat ființă societățile “Frățimea Nașterea lui Hristos”, „Obștea Împărătească a Palestinei” și “Obștea pentru ajutorarea văduvelor și orfanilor”[7]. Ierarhul a scris mai multe studii, de istorie a Bisericii, de învățătură creștină, a publicat și multe versuri cu conținut religios.

Din cauza “vârstei înaintate și slăbiciunii sănătății”, prin ucazul sinodului din 26 ianuarie 1898, arhiepiscopul Neofit al Chișinăului și Hotinului a fost pus în disponibilitate. În continuare, ierarhul a locuit în casa eparhială din orașul Ismail, iar când starea sănătății sale a devenit precară a locuit la una dintre fiicele sale adoptive. La împlinirea a 50 ani de păstorie, arhiepiscopul a fost menționat cu o gramotă împărătească și decorat cu medalia „Sf. Alexandru”[8]. Trece la Domnul la 9 martie 1910, la vârsta de 88 ani pământești. Trupul răposatului fiind adus la 11 martie în catedrala din Ismail, unde s-a săvârșit privegherea și în următoarea zi a fost săvârșită Sf. Liturghie și slujba înmormântării[9]. A fost înmormântat în Biserica “Sf. Nicolae” din Cuhurlui-Matrosca, suburbia orașului Ismail, una dintre ctitoriile ierarhului[10].

În anii 60 ai secolului trecut, autoritățile sovietice locale au demolat biserica din Matrosca, rămășițele pământești ale ierarhului fiind strămutate în cimitirul localității. Mai mult de jumătate de secol nu s-a știut locul aflării mormântului arhiepiscopului Neofit. Zilele trecute, un grup de cercetași din localitatea Cuhurlui-Matrosca au identificat mormântul arhiereului. Fiind și buni creștini, s-au străduit ca până la Paștile Blajinilor, care este o  zi deosebită de pomenire a celor răposați, să așeze la capul răposatului o cruce și să amenajeze mormântul. Urmează ca la ziua pomenirii de obște a celor răposati din Matrosca, Ismail, să fie pomenit și marele prelat. Bunii creștini din această localitate au săvârșit o faptă de milostenie, fiind și un exemplu bun de urmat. 

                                       Protoiereu Ioan Lisnic



[1] Пархомовичъ, Иосифъ, Памяти в Бозe почившаго Высокопреосвященнаго Неофита, бывшаго архиепiскопа Кишиневскаго и Хотинскаго, Кишиневскiа Епархiальныя  Въедомости  (KEB), еженедъльное  изданie, nr. 11, 1910,  p. 407 - 408

[2] К 130-летию Туркестанской епархии, НЕОФИТ (НЕВОДЧИКОВ), 1883-1892, Sursa: http://www.vedikz.narod.ru/VlPort.htm

[3]Popovschi, Nicolae, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, Tipografia Eparhială “Cartea Românească”, Chișinău, 1931, p. 283 - 284

[4] Revista Luminătorul, nr. 4, 1910, p. 75

[5] Popovschi, Nicolae, op. cit., p. 353

[6] Ibidem

[7] Пархомовичъ, Иосифъ, op. cit.,  p. 412

[8] Revista Luminătorul, nr. 4, 1910, p. 76

[9] KEB, nr. 12, 1910, p. 498 - 500

[10] Anuarul Episcopieii Cetății Albe-Ismail, 1923-1936, Ismail, 1936, p. 6

Sursa http://protioanlisnic.blogspot.md


Articole postate de același autor
5115

Părintele Zosima Cerchez – monahul “fără de arginți”

Potrivit relatărilor celor care l-au cunoscut, părintele Zosima îndeplinea cu strictețe pravila monahală, era și un bun predicator. Tot câștigul său îl împărțea săracilor și celor în nevoi. Deseori îl auzeai zicând: “Călugării nu au nevoie de bani”. De aceea și a fost numit monahul “fără de arginți”. Avea și darul proorociei. Părintele Zosima Cerchez […]