Actualitate

Donația creștinilor din s.Musteață

405

Luni, 2 aprilie 2018, tradițional deja, la finalul Postului Mare, milostenia creștinilor din satul Musteață, raionul Fălești, a ajuns la destinație. Actul de caritate a fost adus la îndeplinire de părintele – blagocin Oleg Fistican la beneficiarii „Casa Speranței” și „Casa Comunitară” din orașul Fălești. Pe această cale părintele Oleg le mulțumește creștinilor din satul Musteață și îndeamnă pe toți să le treacă mai des pragul persoanelor instituționalizate, căci așa traducem în faptă cuvântul Sfintei Scripturi că „credinţa fără de fapte moartă este” (Iacov 2,20) Așa vom primi binecuvântarea Tatălui ceresc de a moșteni Împărăția, căci: „flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine (Matei 25,35-36).

Intenția acestui articol este de a fi un exemplu, pe care trebuie să-l urmeze toți preoții, împreună cu creștinii din localitate. Milostenia în acest caz a constat din produse alimentare: unele cumpărate, iar altele chiar pregătite personal de creștinii din sat. Altădată au fost hăinuțe. Astfel, darul este nu doar o rutină evlavioasă, din prisos, ci, mai mult decât atât, este o milostenie, în numele Domnului, înfăptuită din inimă, cu pasiune și cu dragoste.

Nu trece repede cu ochii peste aceste cuvinte, dragă cititorule, ci cu gândul deja format și cu inițiativa să urmezi și tu acest îndemn, cel de a ajuta pe cei mai triști ca noi.

Doamne ajută tuturor.


Articole postate de același autor
9595

Nu am înţeles, Doamne, nici după 2000 de ani, Porunca Iubirii…

Vine un anotimp în viaţa fiecăruia când se schimbă toate poveştile. Facem pace sau ne răzvrătim la ceea ce ni se întâmplă?! Nu trebuie să ne plângem, ci să ne îndreptăm mintea şi inima. E nevoie să ne schimbăm viaţa zilnic. Suferinţele, durerile, ameninţările de orice fel ne purifică. Doamne vine şi mângâie inimile prigonite, […]