Actualitate

ÎPS Mitropolit Vladimir a binecuvântat vinul pastoral la Combinatul de Vinuri „Cricova” SA

2401

În mod tradiţional, marți, 03 aprilie 2018, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba de sfinţire a vinului pastoral pentru sărbătoarea domnească a Învierii Domnului, produs la Combinatul de Vinuri „Cricova” SA.

Serviciul divin s-a desfăşurat în prezenţa directorului general, domnul Iurie Carp şi a numeroşilor angajaţi din cadrul întreprinderii.

La final, Mitropolitul a venit cu un cuvânt duhovnicesc către cei care muncesc în această instituţie, urându-le să aibă parte de bucurii şi împliniri sufleteşti odată cu venirea măreţiei sărbători a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Totodată, Mitropolitul Vladimir a dat o apreciere aleasă producției vinicole a Combinatului „Cricova” şi a menţionat că vinurile îmbuteliate aici sunt o adevărată carte de vizită a ţării noastre în întreaga lume.

Domnul Iurie Carp a mulţumit Întâistătătorului pentru bunăvoinţă şi pentru cuvintele frumoase, menţionând că şi în acest an, „Cricova” va lucra cu mult devotament la calitatea produselor sale şi va aduce pe mesele de sărbătoare ale creştinilor cele mai bune vinuri autohtone.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole postate de același autor
899

Dacă am avea în noi adevărul lui Hristos…!

Dacă în această sală ar fi existat foarte mulți oameni sau o grămadă de obiecte stivuite, cum am fi mai încăput noi? Sala ar fi fost deja plină. N-am fi putut intra înăuntru. Așadar, când umplem sufletul nostru, mintea noastră, cu cele ce nu sunt ale lui Dumnezeu, cu cele ce nu sunt plăcute lui […]