Reverenda este costumul sau haina preoțească, un fel de veșmânt lung, de culoare neagră, croit simplu, care se poartă de către preot peste hainele personale. Deși reverenda este considerată „veșmânt neliturgic”, preotul nu poate să slujească nici o slujbă fără a fi îmbrăcat cu aceasta. Numai peste reverendă se pun toate celelalte veșminte preoțești liturgice în timpul slujbelor.
Fiind un semn distinctiv al slujitorilor bisericești, este necesară purtarea costumului bisericesc ca o mărturie a misiunii pe care clericii Bisericii o desfășoară și ca o predică sau o cateheză directă și eficientă pentru credincioși. Motivațiile și efectele binefăcătoare ale acestei obligativități a preoților se bazează pe numeroase argumente.
Costumul preoțesc a existat dintotdeauna în practica Bisericii și în modul de a viețui și a se îmbrăca al preotului. Chiar dacă la început, pentru multă vreme, el nu s-a deosebit prea mult de cel al enoriașilor de rând dintr-o parohie, decât prin câteva semne distinctive, el a fost o realitate în viața preotului. După prima jumătate a secolului al XVIII-lea, costumul preoțesc a început să se schimbe, sub influența orientală, turcească, apoi grecească, apărând anteriul (reverenda) și giubeaua, la care s-a adăugat potcapul (culionul). Culoarea de preferință este cea neagră, dar costumul preoțesc poate avea și alte culori decente, mai sobre, de pildă, albastru sau gri.
Purtarea costumului preoțesc este o obligație canonică intrată și în legiuirile Bisericii Ortodoxe Române. Astfel Regulamentul Bisericii Ortodoxe Române precizează că „preoții și diaconii sunt datori a se îmbrăca tot timpul, atât în serviciu, cât și în afară de serviciu, în costumul preoțesc”. Derogarea de la purtarea reverendei se poate face în cazuri de călătorie sau în caz de efectuarea diferitelor treburi gospodărești administrative.
Costumul preoțesc este un simbol văzut al slujirii și demnității preoțești și un simbol al harului primit la hirotonie. Purtarea lui înseamnă o evidențiere a acestei demnități de care slujitorii bisericești trebuie să fie mândri. Această demnitate și înaltă misiune a preoților se exprimă și prin purtarea reverendei.
Purtarea costumului preoțesc sporește autoritatea slujitorilor bisericești, iar credincioșii sunt învățați să-l vadă pe preot îmbrăcat în haina preoțească. Prezența preotului în ținuta vestimentară proprie slujirii lui este hotărâtoare pentru credincioșii săi. Purtarea reverendei poate fi dovadă a chemării și a dragostei lui pentru slujirea preoțească, pentru demnitatea clericală.
Purtarea costumului preoțesc poate fi o cateheză și o predică vie și directă, o mărturie a credinței. Prin purtarea hainei preoțești, preotul devine un mărturisitor al lui Hristos, un simbol al învățăturii creștine. Numai în ținuta lui vestimentară preotul apare în toată plenitudinea slujirii sale și numai așa credincioșii îi sărută mâna ca unuia care, și prin haină, se arată purtătorul harului și demnității preoțești.
Purtarea reverendei înseamnă și creșterea autorității instituției pe care slujitorii bisericești sau clerul o reprezintă, contribuind la sporirea prestigiului Bisericii. Prezența preotului, în costumul său specific, trebuie să fie sau să devină un lucru obișnuit. În felul acesta preotul se impune în viața credincioșilor ca o persoană demnă de încredere și respect. Respectând autoritatea preotului, respectăm autoritatea Bisericii, al cărei slujitor este.
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, volumul II, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2001, p. 380-387
