Dacă în această sală ar fi existat foarte mulți oameni sau o grămadă de obiecte stivuite, cum am fi mai încăput noi? Sala ar fi fost deja plină. N-am fi putut intra înăuntru.
Așadar, când umplem sufletul nostru, mintea noastră, cu cele ce nu sunt ale lui Dumnezeu, cu cele ce nu sunt plăcute lui Dumnezeu, dar pe care noi le găsim bune și frumoase, unde să mai trimită Dumnezeu Harul Său? Nu numai că nu încape Harul, dar nici măcar nu vrem să încapă.
În Sfântul Munte trăia un sfânt, Maxim Kavsokalivitul. Sfântul acesta megea într-un loc, construia o chilie, stătea în ea puțin timp, apoi îi dădea foc și se ducea în altă parte, tocmai pentru ca sufletul lui să nu se atașeze de nimic.
De aceea a fost numit Kavsokalivitul, adică cel care-și ardea coliba. A venit sfântul Grigorie de la Sinai, Sinaitul, și îndată a înțeles că acesta este om sfânt. Ceilalți credeau că nu este în toate mințile, de vreme ce-și ardea chiliile și umbla de colo-colo. Sfântul Grigorie l-a întâlnit și-l și-l iscodea. La o anumită întrebare sfântul Maxim a zâmbit și i-a spus: ,,Dă-mi ceva de mâncare și nu cerceta rătăcirea mea!” Atunci sfântul Grigorie i-a răspuns:
,,Măcar de-aș avea și eu rătăcirea ta!”
În cazul sfintei Isidora, dacă vreuna dintre monahii ar fi avut o mentalitate corectă, dacă ar fi avut duhul lui Hristos, ar fi înțeles și ar fi ocrotit-o. Se pare că nu aveau duhul lui Hristos. Veți spune că sunt monahii! Da, sunt monahii, dar până când cineva găsește duhul lui Hristos, cugetă și acționează ca și ceilalți oameni.
Câți din orașul nostru suntem creștini?
Să nu-i luăm pe toți cei în buletinele cărora este scris creștin ortodox, ci pe ceilalți, care cred despre ei că sunt buni. Câți suntem? Dacă am fi cu adevărat ai lui Hristos și am avea în noi duhul lui Hristos, am avea în noi adevărul lui Hristos și trăirile lui Hristos, s-ar cutremura locul.
Suntem creștini falși, căldicei! Umblăm pe un drum greșit. Acest drum nu numai că nu-l considerăm greșit, ba îl prezentăm ca pe unul just, adevărat!
