Minunea cea mare este să-L cunoaştem pe Dumnezeu

447

Despre rugăciune trebuie să spun că este, fără îndoială, o lucrare pornind de la Dumnezeu şi care se întoarce la Dumnezeu. Duhul rugăciunii este un dar pe care Duhul Sfânt îl pune în fiecare dintre noi, mai mult sau mai puţin. Noi îl facem mai activ sau mai puţin activ. Şi în acelaşi timp rugăciunea rupe o barieră care se pune între noi şi Dumnezeu.

Minunea cea mare este să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Dacă-L chemăm cu toată puterea, Dumnezeu ni Se revelează, ni Se face cunoscut. Căutaţi în adâncul inimii voastre şi-L veţi găsi acolo pe Dumnezeu. Strigaţi din toată inima şi Dumnezeu vă va răspunde şi minuni se vor face în sufletul vostru şi duhul vostru se va limpezi, ochiul se va deschide şi veţi vedea adevărul dumnezeiesc, care este singurul mântuitor. Rugăciunea are atâta putere, încât poate schimba voinţa neschimbabilă a lui Dumnezeu. Rugăciunea poate aduce sănătate trupească şi sufletească pentru cel care se roagă, înmoaie inimile în familiile care sunt înrăite, întoarce de la păcat pe cel care săvârşeşte păcatul.

Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Editura Bonifaciu, 2009, p. 24


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
875

Să nu facem răul, dar nici binele cu sila

În camerele din închisori – pentru că acolo e violent amplificată, exacerbată – am înţeles cât de mizerabilă e situaţia noastră în lume: prin simpla noastră existenţă deranjăm pe alţii. N-avem încotro. Se cuvine să înţelegem că orice am face şi oricît ne-am strădui, tot supărăm. Singura soluţie e resemnarea. Ce putem face? Să tăcem, […]

Articole postate de același autor
270

Patriarhia Română respinge parteneriatul civil: Nu putem fi de acord cu o formă alternativă la căsătorie

Biserica Ortodoxă Română consideră că parteneriatul civil este o formă de legalizare a concubinajului care diminuează importanța căsătoriei, în detrimentul ”interesului major al copiilor” care, ” doar în cadrul familiei formate prin căsătorie poate fi împlinit adevărat”. Pe de altă parte, Asociația Accept consideră că parteneriatul civil este vital ca protecție reală pentru cuplurile de […]