De ce durează problema mea de atâta timp…?

178

Când Domnul nu ne dă ceva ce noi Îi cerem cu insistenţă, se întâmplă două lucruri: ori nu ne dă spre binele nostru, ori nu ştim noi cum şi când să-I cerem! Şi nu e exclus, uneori, ca ambele aspecte să fie valabile în acelaşi timp!

În primul caz, nimeni nu poate şti de ce – căile Domnului şi voia Lui sunt de nepătruns, de aceea prefer să tac.

În ce priveşte însă al doilea caz, am să-ţi spun mai multe! Întâi, când cerem ceva de la Domnul, nu trebuie să dăm din mâini şi din picioare şi să pretindem că vrem acum, pe loc, lucrul acela, fiindcă aşa ceva e o ofensă inacceptabilă adusă Creatorului! Adică, cine, mă rog, eşti tu – sau cine sunt eu, ca să-I pretind ceva, ba să-I mai şi stabilesc timpul şi ora la care să-mi trimită binefacerile Sale?!

‒ Dar, Părinte, eu nu am pretins ca Domnul să mă ajute, nici nu I-am fixat termen, ştiţi doar prea bine… Dar de ce durează problema mea de atâta timp…

‒ Asta tot îţi explic acum şi eu: cauza pentru care durează de atâta timp! Când cerem ceva de la Domnul, cerem rugător şi politicos, şi dacă vedem că nu ne dă, atunci încetăm să-L mai supărăm cu cererea noastră, deoarece cu cât insistăm mai mult, cu atât Se îndepărtează şi El mai tare. Şi, exact când noi vom fi uitat deja cererea, atunci va veni cu rezultatul, fără ca noi să ne dăm seama. Dumnezeu nu uită. A primit mesajul nostru! Îl ţine minte şi, când crede El că a venit timpul, atunci ne împlineşte cererea. De aceea, nu trebuie să stăruim să facă Domnul ce vrem noi şi când vrem noi!

Sfântul Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 388-389


Articole Asemănătoare
237

Și cu cât strigăm mai mult la Dumnezeu, cu atât ni se împlinește și cererea

Întâi trebuie să credem și apoi să strigăm la cel în care credem: Tată, auzi-mă! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Miluiește-mă!! Și la Sfinții lui Dumnezeu să strigăm și la Maica Domnului ca să se roage pentru noi! Sfânta rugăciune este asemenea Suflării sufletului din noi care trebuie să fie permanent cu noi. Așa […]

Articole postate de același autor
594

Ce nu te va întreba Dumnezeu la judecată?

1. Dumnezeu nu te va întreaba ce fel de mașină ai condus, dar te va întreaba câți oameni ai condus cu ea, atunci când aveau nevoie de un mijloc de transport; 2. Dumnezeu nu te va întreaba câți metri pătrați are casa ta, dar te va întreaba câţi oameni au fost bine primiți în casa […]