Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici ai Mei…

538

Rog şi iubirea voastră să o urmaţi pe cât vă stă în putere şi, alergând cu credinţă, să o apucaţi şi să nu fiţi înşelaţi nicidecum în nădejdile voastre. Fiindcă toată osârdia şi toată nevoinţa cu multe osteneli, care nu ajunge la iubire în duh umilit [Psalmi 50, 19], e zadarnică şi n-ajunge la nimic folositor. Căci în nici o altă virtute sau plinire a unei porunci a Domnului nu poate fi cunoscut cineva ca ucenic al Domnului, fiindcă El zice: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici ai Mei, dacă vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 13, 35). Căci pentru ea S-a făcut Cuvântul trup şi S-a sălăşluit între noi (Ioan 1, 14), pentru ea făcându-Se om a răbdat de bunăvoie Patimile cele făcătoare de viaţă, ca făptura Lui cea plăsmuită de El, adică pe om, să o elibereze din legăturile iadului şi, luând-o pe umeri, să o înalţe la Ceruri.

Pentru ea au alergat Apostolii acea alergare fără odihnă şi, pescuind în toată lumea locuită, cu cârligul şi năvodul cuvântării au scos-o din adâncul idolatriei şi au mântuit-o, ducând-o la limanul Împărăţiei Cerurilor.

Pentru ea, mucenicii şi-au vărsat sângele ca să nu piardă pe Hristos. Pentru ea, de Dumnezeu purtătorii noştri părinţi şi dascăli ai lumii şi-au pus cu osârdie sufletele lor pentru Biserica cea sobornicească şi apostolească, iar noi, netrebnicii, am venit ca întâi-stătători la conducerea voastră, preacinstiţii noştri părinţi şi fraţi, ca, imitându-i după putinţă întru toate pe aceia, toate să le suferim şi să le răbdăm pentru voi, şi să le săvârşim spre zidirea şi folosul vostru, ca să vă înfăţişăm la masa Domnului jertfe desăvârşite, arderi de tot cuvântătoare (Romani 12, 1).

Din Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze. Scrieri II, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 25


Articole Asemănătoare
7201

Casa Domnului

Într-o seară, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:. – Mamă, de ce plângi? – Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru a putea […]

Articole postate de același autor
279

„Răscumpăraţi vremea!”

Răscumpăraţi vremea! Astfel sună cuvintele Sfântului nostru Părinte, Pavel apostolul. Întrebi ce înseamnă: răscumpăraţi vremea. Fericitul Ieronim tâlcuieşte astfel: „Când întrebuinţăm vremea pentru fapte bune, atunci o răscumpărăm”. Fericitul Teofan Zăvorâtul spune: „A întoarce vremea în propriul folos spre propriile scopuri veşnice”. Cuvintele apostolului lui Dumnezeu au un înţeles asemănător cu cel al cuvintelor lui Dumnezeu: neguţătoriţi până Mă […]