Preacuvioase părinte, orice creştin poate să se roage citind din Psaltire? E adevărat că se înmulţesc ispitele pentru creştinul care citeşte Psalmi?
Psaltirea este, cred, cea mai cunoscută şi mai citită dintre cărţile canonice ale Vechiului Testament. Psalmii exprimă frământările interioare, dar şi aspiraţiile de mai bine ale omului, astfel încât Psaltirea devine cartea fiecărui suflet „necăjit şi dosădit“, aşa după cum frumos glăsuieşte o veche vorbă românească. De aceea, orice creştin trebuie să recurgă la acest balsam pentru suflet, mai ales în clipele mai grele ale vieţii, la vreme de încercări, ispite, boli şi nelinişti. Sfântul Vasile cel Mare, referindu-se la folosul Psaltirii, spunea: „…psalmul este liniştirea sufletului, dătător de pace, căci el potoleşte cugetele furtunoase şi învăluitoare, liman împotriva demonilor“.
Ispitele de care aminteaţi în întrebarea dumneavoastră sunt de fapt încercările demonilor de a ne depărta de această mântuitoare îndeletnicire, căci ei se tem de puterea dumnezeiască ascunsă tainic în psalmi. Unii credincioşi abandonează citirea Psaltirii tocmai din cauza aceasta. Se tem de ispitele care-i încolţesc. Părintele Cleopa de la Sihăstria ne îndemna în astfel de împrejurări să nu renunţăm, ci să ne zidim duhovniceşte cu mai mult post, smerenie şi rugăciune. Sfinţii Părinţi spun că Psaltirea, unită cu postul şi smerenia, este cea mai puternică armă împotriva diavolilor. Aşadar, ne învaţă părinţii duhovniceşti că la citirea Psaltirii trebuie să avem multă curăţie sufletească şi trupească, căci nu primează cantitatea (numărul de psalmi), ci calitatea, adică trăire intensă şi simţire profundă în smerenie.
Pentru cine se dau pomelnicele la Psaltire şi unde?
Tradiţia ne spune că putem pomeni la Psaltire pe toţi creştinii, dar cu prioritate pe acei care se luptă cu păcate grele, cu tulburări, nelinişti, ispitiţi de cel viclean. Sigur, condiţia de căpătâi este ca cei pe care îi pomenim să fie ortodocşi. Pomelnicele pentru citirea la Psaltire se dau cu precădere la mănăstiri, acolo unde de obicei psalmii se citesc nu doar în cadrul slujbelor rânduite, ci şi în afara acestora. Sunt şi biserici de enorie unde se citeşte Psaltirea, mai ales în perioada Postului Mare şi, de aceea, credincioşii pot da pomelnice şi în acele sfinte lăcaşuri. Există o oarecare cutumă de a plăti pomelnice la Psaltire pentru vrăjmaşi. Reamintim aici că Biserica nu se roagă pentru răul nimănui, dimpotrivă, înalţă rugăciuni pentru îndreptarea, liniştirea, pacea chiar şi a duşmanilor. Deopotrivă să nu uităm că atunci când plătim un pomelnic, chiar şi la Psaltire, ne revine şi nouă datoria de a înmulţi rugăciunea, postul şi facerea de bine, pentru ca Dumnezeu să Se milostivească spre noi şi să ne împlinească dorinţele cele de folos pentru viaţa şi mântuirea noastră.
Dar despre Psaltirea Maicii Domnului, ce ne puteţi spune?
Faţă de Psaltirea lui David, cea închinată Maicii Domnului nu este o carte canonică. Această adunare de imnuri scrise în cinstea Preasfintei Fecioare Maria, ca şi Prohodul Maicii Domnului, este de origine slavă şi a fost compusă de-a lungul timpului din evlavie şi dragoste pentru Împărăteasa cerului. Tradusă în ultima vreme şi în limba română, Psaltirea Macii Domnului este citită de unii credincioşi cu evlavie, deşi ea nu este generalizată în cultul Bisericii Ortodoxe Române.
Trebuie să precizăm că pentru bunii creştini cu o evlavie deosebită către Maica Domnului, Biserica noastră dreptmăritoare are foarte multe acatiste, două paraclise, dar şi o carte mai puţin cunoscută, Canoanele Maicii Domnului, care cuprinde un număr de 56 de canoane atribuite Sfântului Ioan Damaschin. La mănăstiri, aceste canoane sunt citite după rânduială în cadrul Pavecerniţei. Canoanele Maicii Domnului sunt cântări de o frumuseţe literară şi o profunzime teologică deosebite. Citirea lor va aduce în sufletul credincioşilor alese bucurii duhovniceşti, pace şi binecuvântarea Maicii Domnului.
Cam acelaşi lucru se spune şi despre Molitfele Sfântului Vasile, că îl „întărâtă” pe diavol care începe să ne războiască; se citesc aceste rugăciuni la cerere? Dar de sărbătoarea Sfântului Vasile, pe 1 ianuarie, se citesc Molitfele în biserici; de ce numai în unele biserici se citesc?
Citirea molitfelor Sfântului Vasile cel Marese face potrivit unei rânduieli bine definite în viața liturgică a Bisericii noastre: în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită în mod expres sau, după caz, când rudele unei persoane posedate cer această ierurgie preotului slujitor. Tradiția ne mai spune că atât preoții care le citesc, cât și credincioșii care solicită citirea molitfelor trebuie să postească, să fie spovediți și dacă se poate și împărtășiți. Ce-i drept în Molitfelnicele noi se spune că aceste rugăciuni se citesc și în ziua Sfântului Vasile cel Mare. De asemenea și pr. Ene Braniște face această afirmație în cartea sa, Liturgica Generală, bazându-se pe o ediție a Molitfelnicului din anul 1950. Însă, dacă apelăm la cărțile de cult mai vechi, nu găsim această prevedere. Bunăoară într-un vechi Evloghiu, (București, 1896) nu se face referire la citirea rugăciunilor de exorcizare nici în noaptea de Anul Nou și nici în ziua Sfântului Vasile cel Mare. Același lucru se poate vedea și în Molitfelnicul din 1910, tipărit la București cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Române. În cartea Liturgica Bisericii Ortodoxe, cursuri universitare de Dr. Vasile Mitrofanovici prelucrate, completate și editate de Pr. Dr. Teodor Tarnavschi, lucrare tipărită cu o serie de adnotări de Mitropolitul Neclarie Cotlarciuc la Cernăuți în 1929, nu se face nici o referire la această tradiție de a se citi Molitfele Sfântului Vasile de ziua lui și nici în noaptea dintre ani, după cum în unele biserici se obișnuiește astăzi. În amintita lucrare a „părintelui Liturgicii românești” se spune că pentru cei „ce se tulbură de duhuri necurate și se bântuiesc, adică blăstămuri cătră cei care pătimesc de la diavoli, se citesc rugăciuni cari se atribuie Sfântului Vasile. La nevoie se adună credincioșii în biserică cu inimă înfrântă, cu ajunare, cu dare de elemozină și cu inimă înfrântă cer îndurarea lui Dumnezeu.” În carteaprofesorului Badea Cireșanu Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici creştine ortodoxe de Răsărit, București, 1910, nu se face referire directă la rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile, dar amintind de exorciști menționați în primele veacuri creștine, autorul lucrării descrie modul cum aceștia citeau rugăciuni speciale demonizaților (tomul II, pag. 351). Înțelegem de aici că în Biserica primară astfel de rugăciuni se citeau exclusiv celor posedați.
Așadar, trebuie o atenție deosebită atunci când preoții citesc Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Din scrierile vechi reținem că aceste euhologii se citesc cu ajunare, la nevoie și celor care cu adevărat sunt posedați de duhuri necurate. În acest context este binevenită hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din februarie 2011, care statornicește rânduiala slujbei din noaptea de Anul Nou, precum și reglementări referitoare la citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare pentru a se păstra „unitatea dogmatică, liturgică şi canonică, statutară şi regulamentară în Biserica Ortodoxă Română, precum şi comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă”.
Hotărârea nr. 630 din 17 februarie 2011 a Sfântului Sinod privind rânduiala liturgică unitară în Biserica Ortodoxă Română pentru slujba ce se oficiază în noaptea trecerii dintre ani, precum şi pentru respectarea rânduielii citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare: „(...) Pentru a se evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, săvârşite cu ostentaţie sau din motive pecuniare, Înalt Preasfinţiţii şi Preasfinţiţii chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduială trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.(...)“
