Tabără de vară pentru copii la Ştefan Vodă

2263

Al doilea an, consecutiv, Biserica Ortodoxă Sfântul Ioan  Botezătorul  din orașul Ștefan Vodă, organizează tabară de vară pentru copiii din oraș. Anul acesta tabăra a adunat peste 30 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani. Pe parcursul a patru zile copii au fost alături de preotul-paroh Ioan Apostol și preoteasa Olga Apostol.

Începând cu  vara trecută, parohia Ortodoxă Sfântul Ioan  Botezătorul,  în scopul de a apropia și mai mult copii de biserică și de a le oferi ocazia să se simtă atât liberi, cât și creativi, a inițiat tabăra de vară pentru copii. Tabăra are un caracter practic, aplicativ, de formare de competenţe, completând partea teoretică pe care copiii au însușit-o în cadrul școlii duminicale din cursul anului școlar.

În acest an, timp de patru zile, copiii au fost antrenați în diverse activități și jocuri, starturi vesele, bucatarie în aer liber, conferinţe de catehizare, vizitarea muzeului. În una din zile, copiii s-au odihnit la piscină. Pe lângă aceste activități, copiii au partcipat la drumul Crucii organizat  în cinstea Sfântului Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare și au depus flori la monument. A fost organizat și un pelerinaj pentru copii la Mănăstirea Femeilor Mironosițe Marta și Maria,  tocmai în ziua pomenirii Sfântului, unde majoritatea copiilor s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

Ultima zi de tabără, Duminică, 16 iulie, a fost cea mai frumoasă pentru copii, deoarece au petrecut-o  împreună cu părinții. Au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, s-au mărturisit, s-au împărtășit, apoi împreună cu toată familia au participat la mai multe activități în aer liber. Tabăra s-a încheiat cu înmânarea diplomelor de participare, copiii mulțumind părinților și preotului Ioan pentru ziua frumoasă petrecută împreună. Copiii le-au oferit părinţilor şi organizatorilor taberei câte un dar pregătit cu mânuțele lor în primele zile de odihnă. Părintele Ioan le-a mulțumit tuturor creștinilor și părinților  care au pus umărul la organizarea acestor frumoase zile de odihnă pentru copii.

Direcţia Metodică Mitropolitană

 


Articole Asemănătoare
1983

Activități pastoral-misionare în Protopopiatul de Șoldănești

Lăsați copilașii să vină la Mine… În această săptămână Tabăra de vară pentru copii Dumbrava din r-l. Șoldănești a fost gazda întâlnirii „de suflet” a copiilor cu preotul misionar Vitalie Tomacinschi, responsabil de Sectorul Sinodal pentru Activitate Misionară în Protopopiatul de Șoldănești, împreună cu mai multe cadre didactice. Scopul întâlnirii a fost formarea virtuții iubirii […]

Articole postate de același autor
1853

Săptămîna Tineretului Ortodox în Protopopiatul Strășeni

Conform binecuvîntării Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, săptămîna premergătoare Duminicii Floriilor a fost declarată – Săptămîna Tineretului Ortodox. Cu această ocazie, la data de 20 aprilie 2016 în incinta Protopiatului Strășeni, s-a organizat o conferință cu tematica: „Hristos – prieten al tinerilor”. Gazda acestei conferințe a fost Liceul Teoretic „Ion […]