– Ce să facem noi împotriva patimilor trupeşti, părinte?
Trebuie post şi rugăciune. Să ziceţi aşa: «Doamne iartă-mă şi izbăveşte de patimi trupul acesta păcătos! Stai că mi-am amintit… Eu m-ai citeam vieţile sfinţilor şi patericuri şi-mi ziceam: «Cum au pătimit sfinţii, că tot oameni au fost şi ei? De ce adică să nu pot lepăda şi eu?» Şi m-a ajutat Dumnezeu şi am lepădat şi eu. Iaca cum.
– Părinte, da după ce se duce patima asta mare a trupului, nu vin alte ispite de la vrăjmaşul?
Apoi, deamu vine zavistia, răutatea, mânierea, neascultarea, începi să-i judeci pe alţii şi iese şi mai rău, pentru că începi să slujeşti vrăjmaşului cu lucrurile lui. Că diavolul are mii de lucruri, pe care noi nici nu le ştim, poate. El le bagă în sufletul nostru pe ascuns. Da cum numai vă vine un gând rău, sari la rugăciune şi zi: «Doamne, depărtează pe vrăjmaşul care se luptă cu mine neîncetat şi nu-mi dă pace să-mi caut de ascultarea mea, sau să mă odihnesc. Luptaţi-vă! Îngerul omului se bucură când vede că facem rugăciune şi el scrie ce facem, scrie. Ai făcut rău, scrie rău, ai făcut bine scrie bine. Şi când murim vine la fiecare vamă şi pune înainte ce are acolo scris. Dacă creştinul e pe ducă şi are mai multe rele e cam greu…Dar dacă are mai multe bune, tot scapă omul, că Dumnezeu e milostiv şi mai pune în locul faptelor noastre mila Lui. Şi te iartă. Dar dacă n-ai nimic bun atunci ce să faci? Fă binele. Aşa că noi întotdeauna să facem rugăciune. Neîncetat. Să avem rugăciunea minţii. «Iartă-mă, Doamne, că nimic bun n-am făcut! Şi ajută-mă să nu mai fac cele rele!». Şi nu-i greu asta, că-i fără bani. Nu ne pune nimeni să plătim. Se cere doar răbdare şi dragoste. Să iertăm. Să nu primim zavistia. Zavistia ne întoarce de la toată fapta bună la fapta rea. Dacă ţi se întâmplă în timpul zilei să te scârbeşti, apoi, când ajungi să te culci, zi: «Doamne, iartă-i pe toţi fraţii mei, că Tu eşti Bun şi ei sunt buni, dar eu sunt păcătos şi nu pot răbda. Iartă-mă şi Tu pe mine că şi eu îi răbd şi îi iert pe toţi. Şi Dumnezeu te iartă dacă ierţi şi tu pe dânşii. Altfel nu se poate lucra. Nu poate omul să crească fără scârbe.
– Nu poate omul să nu se mâhnească, da Bătrâne?
Da, nu poate omul să nu se mâhnească, că se întâmplă să-i facă cineva rău, cineva în contra şi … se scârbeşte omul. Da seara când ajungi să te culci, să zici: «Iartă-i Doamne pe toţi şi mă iartă şi pe mine, că eu îi iert pe toţi!»
– Să căutăm deci să ne iertăm?
Da, să căutăm să ne iertăm: «Doamne, iartă-i!». Da când te-a ocărî cineva să nu te scârbeşti. Ştiţi pilda cu fratele din pateric. Cică, era un frate şi avea ca duhovnic un bătrân cam aspru. Dacă grăia ceva nelalocul lui îi croia vre-o două beţe la spinare sau la locul moale, unde nimerea. Dar fratele de câte ori o primea se bucura de parcă ar fi câştigat ceva. Şi alt frate care ştia cum îl educă bătrânul, de câte ori îl întâlnea, îl întreba: «Cum cu bătrânul azi?» Şi el, dacă nu primea nici un băţ pe spate în ziua aceea, zicea cu regret: «N-am câştigat nimic azi…»
– Adică dacă nu-l bătea, nu câştiga nimic?
Da. Şi dacă îl bătea, era vesel şi bucuros că o câştigat. D-apoi Sfântul Ioan Damaschin, era om învăţat şi bătrânul lui îl oprea să facă, vrasăzică, lucruri bune. Vroia să citească câte un condac, un acatist, o rugăciune sau te miri ce şi bătrânul nu-i da voie. Şi apoi îngerul Domnului i-a zis: «Nu-l opri de la fapte bune!» Da bătrânul l-o trimis din Ierusalim, de la Valea Plângerii, de acolo unde era mănăstirea Sfântului Sava, l-o trimis să ducă nişte coşniţe tocmai la… cum se chiamă capitala Siriei, că am uitat?
– Damasc…
Damasc, da şi el s-o dus fără să zică nimic. Şi apoi un creştin de acolo l-a luat la dânsul şi s-o luat ei de vorbă şi l-o cunoscut. Şi dacă l-o cunoscut o cumpărat acela coşniţele şi Ioan s-o întors înapoi. Vedeţi, nu i-o zis nimic împotrivă bătrânului, s-o dus. Gândiţi-vă câţi kilometri sunt de la Ierusalim până la Damasc! Şi el o dus în spinare coşniţele celea şi n-o cârtit.
– Înseamnă că să primim şi noi ca din mâna lui Dumnezeu toate încercările, sau cum, părinte?
Da, da,da, da…
– Să ne gândim că ne ispiteşte ca să avem pace?
Da, da, da, da…Iaca să ne uităm la femeia lui Lot. Ea o ieşit din arderea focului, dar dacă nu o ascultat cuvântul şi s-o uitat înapoi, s-o făcut un drob de sare. O murit acolo pe loc.
– Deci, dacă am pornit pe drumul lui Dumnezeu, să zburăm înainte, aşa părinte?
Da, da înainte cum ai spus.
– Dar dacă suntem păcătoşi, neputincioşi, împătimiţi, cum să facem? Tot înainte?
Mare foc o fost atunci în Sodoma şi Gomora. I-o ars Dumnezeu cu ploaie de foc şi pucioasă. Aţi văzut minunea lui Dumnezeu?
– Părinte, a bătut clopotul de două ori…
Da, n-am auzit nimic…Adu căruţa ceea (căruciorul cu rotile) încoace să mergem la slujbă…
Sursa: www.curierulortodox.info
