Dumnezeu dragoste este. Orice ai face, dacă n-ai dragoste şi ai urâciune, de-acuma eşti de partea ispititorului.
Vedeţi cum scrie Sfântul Apostol Pavel: “Şi încă mai înaltă cale vă arăt vouă. De-aş vorbi în limbi omeneşti şi limbi îngereşti, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. De-aş avea credinţă ca să mut şi munţii, de-aş şti toate tainele lui Dumnezeu, iar dragoste nu am, nimica nu sunt”. Dar nu s-a oprit aici Sfântul Apostol Pavel. Încă a mai spus: “De-aş împărţi toate avuţiile mele şi de-aş da trupul meu să-l ardă, iară dragoste nu am, nici un folos nu-mi este”.
Vezi? Dragostea! Asta este. Toate faptele bune sunt bune, dar poţi să ai tu toate faptele cele bune şi dacă n-ai dragoste, pentru că spune clar Sfânta Scriptură, “Dumnezeu dragoste este”, atunci eşti depărtat de Dumnezeu. Toate faptele bune, postul şi metaniile şi închinăciunile, toate-s bune, că sunt lucruri dumnezeieşti, dar sfârşitul tuturor faptelor celor bune este dragostea. Faci fapte bune, dar dacă n-ai dragoste, pe de o parte dai milostenie, pe de altă parte îl urăşti pe aproapele tău. Ăstuia îi dai milostenie ca să se folosească, dar pe celălalt îl goneşti. Vezi? De aceea, dragostea acoperă mulţime de păcate.
Dumnezeu ştie ce-o mai fi, dar orice o fi, orice n-o fi, să ne milostivească bunul Părinte Ceresc şi să ne mântuiască, că în dar suntem mântuiţi. Nu închinăciunile noastre, nu! Darul lui Dumnezeu! Răutate dacă n-avem, dacă avem bunătate în sufletele şi cugetele noastre, ne mântuieşte Dumnezeu. Vezi cum spune Sfântul Apostol Pavel, care a fost răpit până la al treilea cer? “De-aş avea credinţă să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimica nu sunt. De-aş şti toate ştiinţele şi toate tainele şi de-aş împărţi avuţiile mele la cei săraci, şi de-aş da trupul meu să-l ardă, iar dragoste nu am, nici un folos nu-mi este.” Cât e de uşor a avea dragoste, şi uite cât de mult lipseşte acuma între oameni dragostea! Vezi? Şi-i cea mai mare. Faci canon, te duci la biserică, faci mătănii, te baţi cu capul de pământ… dacă n-ai dragoste, nici un folos nu este. Cine zice asta? Sfântul Apostol Pavel, care s-a suit până la al treilea cer, care a văzut şi a auzit lucruri înfricoşate care nu se pot spune de limba omenească.
Vezi? “Cu trupul m-am dus ori fără trup, nu ştiu”, dar sfântul acela care a propovăduit în tot pământul mântuirea omenirii a văzut lucruri despre care nu-i cu putinţă omului să vorbească. Acela ne sfătuieşte că dacă n-avem dragoste, nici un folos nu este.
Părinte Dionisie, cum se arată dragostea? Toţi ştim că trebuie dragoste, dar cel mai greu e să o arăţi tu.
(Părintele râde) Nu ştie cum se arată dragostea!
Păi nu, că mulţi declară dragostea doar cu limba.
Da, păi aia e. Orişicine, toţi aşa sunt, cu limba. (Părintele râde)
Toţi ştim că trebuie dragoste, dar cel mai greu e să o arăţi tu. Adică eu.
Orişicare, orişicare, aşa-i. N-avem dragoste, toţi.
Cum se zice: “dragostea îndelung rabdă”.
Ei, sigur.
Aşadar, care-s semnele, roadele dragostei?
“Dragostea îndelung rabdă, dragostea nu pizmuieşte, nu se înalţă, nu grăieşte rău, nu se bucură de nedreptate şi se bucură de adevăr, toate le rabdă, la toate speranţă are, toate le suferă, dragostea niciodată nu are răutate”. E foarte uşor de făcut, dar, uite, dacă noi suntem vechi, suntem pătimaşi… Că asta înseamnă omul cel vechi – omul îmbâcsit de răutate, de patimi, de toate patimile. Şi pentru că omul are patimi, trebuie să le dezrădăcinezi, fiindcă patimile sunt aduse de ispititorul şi sădite în ideile omului, fie în inimă, fie în vedere. Toate cele vechi vin de la vrăjmaşul. De aceea zice Scriptura: “Dezbrăcaţi-vă de omul cel vechi, îmbrăcaţi-vă în omul cel nou”.
Dacă nu ne vom osârdui să cerem cu smerită cugetare de la Bunul Dumnezeu să ne lumineze mintea, să ne întărim în dragostea cea adevărată între noi, să ştii că ne dărâmăm. Dacă fiecare vrea să-şi facă voia, n-o să ajungem bine. Ispitele sunt multe, şi noi, dacă căutăm să ne facem voia noastră, suntem dărâmaţi. O dată, de două ori, de trei, de o sută de ori n-o să ne răstoarne, dar dacă nu ne osârduim, cerând ajutorul lui Dumnezeu prin smerita cugetare ca să ne îndreptăm, atuncea e rău de noi. Să ne osârduim să avem dragoste între noi, că dacă n-ai dragoste…
Ce greutate este să ai dragoste? Dragostea acoperă mulţime de păcate, dar vezi cât e de uşor de avut dragoste şi totuşi cât de mult ne-o ascunde Satana ca să n-o avem în faţa noastră! Pe când Sfântul Apostol Pavel ne spune destul de clar: “De-aş vorbi în limbi îngereşti şi omeneşti, dar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. De-aş şti toate tainele – toate tainele cele duhovniceşti -, de-aş avea credinţă să mut şi munţii, iară dragoste nu am, nimica nu sunt”. Dar nu numai atâta. “De-aş împărţi toată avuţia mea, şi nu numai atâta, de-aş da trupul meu să-l ardă, iar dragoste nu am, nici un folos nu-mi este.” Cât e de uşoară dragostea, de aceea a şi scris Sfântul Apostol înainte, “şi încă mai înaltă cale vă arăt vouă.” După ce a vorbit despre toate faptele cele bune pe care trebuie să le respecte creştinul, atunci a spus: “Şi încă mai înaltă cale vă arăt vouă,” Vezi? Dragostea. “De-aş vorbi în limbi îngereşti şi omeneşti, de-aş avea credinţă să mut şi munţii din loc”…
Auzi ce lucruri dumnezeieşti? “De-aş împărţi toate avuţiile mele şi de-aş da trupul meu să-l ardă, dacă nu am dragoste, nici un folos nu-mi este”. Vezi cât e de uşoară mântuirea? Şi uite cum o socotim noi că-i cea mai grea. Ne-am dedat ascultării ispititorului.
Sunt călugări din Sfântul Munte care spun:
“- Nu mă duc la acela!
– De ce?
– Nu sunt bine cu el, pentru că aşa mi-a zis şi aşa s-a uitat la mine”.
Şi toată viaţa nu se duce la acela, pentru că i-a făcut o dată un rău: “Acela mi-a zis aşa, şi m-a ocărât şi cutare.” Dar aşa, cum o să ne arătăm noi înaintea judecăţii lui Dumnezeu, când Sfânta Carte spune că “dacă ţi-a dat unul o palmă peste obraz, tu întoarce cealaltă parte, să-ţi dea şi acolo”. Numai aşa suntem apropiaţi de Dumnezeu. Ei, ce să-i faci? Mila Domnului să fie cu noi!
Omul care nu are dragoste e ucigaş de oameni. Vezi? Cât e de uşoară dragostea! Nu a avut cine să ne sfătuiască de mici copii, ca să se osârduiască omul să facă numai cele bune. Nu! Vezi numai răutate, că “Aşa mi-a zis cutare! Stai că-i dau eu lui, îi dau cu ciomagul în cap şi-l omor şi cutare.”. Nu au avut oameni sfătuitori, după Sfânta Scriptură, să le spună: “De ce, măi, de ce să-l omori? Că uite, Dumnezeu te opreşte.” Dar, din păcate, propovăduitorii Bisericii nu sunt apropiaţi omului încă de când e copilul mic. Da. Uite, şi aici în Sfântul Munte cum gândesc unii: “Să mă duc eu la acela care s-a uitat la mine atât de urât? Acela nu-mi trebuieşte, cutare”. Şi se întăreşte în patima aceea şi zice că-i bine aşa: “Am dreptul”.
Din Starețul Dionisie, Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 21-22
