Actualitate

Sănătatea este acolo unde se trăiește așa cum a lăsat Dumnezeu

4982

„O inimă fără patimă este viața trupului, pe când pornirea pătimașă este ca un cariu în oase” (cf. Pilde 14, 30).

Iată, deci, de unde vine sănătatea, și de unde vine boala; sănătatea vine din fuga de păcate, pe când boala vine din practicarea acestora. Oamenii nu se gândesc la aceasta și deși trăiesc în păcat, se roagă pentru sănătate. Este ca și cum îl rog pe cineva să-mi facă casa frumoasă, iar eu îi dau foc. Sigur că sunt lucruri care se contrazic, și ne rugăm ca oamenii să înțeleagă că atâta timp cât trăiesc în păcat își sapă singuri groapa, iar rugăciunile sunt zadarnice dacă noi cerem una, și facem alta.

În general, toate bolile au ca pricină păcatul, deosebirea fiind doar că pot fi păcate proprii, sau pot fi păcate colective, și mă gândesc aici la industrializarea lumii, care pe lângă presupusul confort, a adus poluare, radiații și desigur boli noi, unele dintre ele dintre cele mai greu de diagnosticat, dar și de vindecat. Omenirea care îl neagă pe Dumnezeu merge spre autodistrugere, însă aceasta autodistrugere este un proces, care lucrează din plin încă de pe acum.

Sănătatea este acolo unde se trăiește și se mănâncă așa cum a lăsat Dumnezeu: natural, (fără adaos de la om și, Doamne-ferește, îmbunătățiri, cum ar fi organismele modificate genetic), este acolo unde se trăiește în dragoste și armonie, așa cum ne-a poruncit Dumnezeu, este acolo unde se trăiește în curăție, înfrânare și cumpătare, într-un cuvânt, este acolo unde se trăiește după poruncile lui Dumnezeu.

Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012

 


Articole Asemănătoare
5927

Ce înseamnă cuvintele „Ţie, Doamne”?

La sfârşitul fiecărei ectenii, preotul cheamă poporul să se dea în chip deplin Domnului Hristos, zicând: „Pe noi înşine, şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!” La care poporul răspunde: „Ţie, Doamne!” Acestea sunt nişte cuvinte foarte importante, şi pot fi aplicate în multe împrejurări din viaţa omenească. […]

Articole postate de același autor
295

Cum ne păzește Domnul de greșeli, împrăștiere, iar uneori și de prostie…

Cum ne păzește Domnul pe noi, preoții, de propriile noastre greșeli, de împrăștiere, de neatenție, iar uneori și de prostie. Există în Biserică o dispoziție strictă: în cursul unei zile, într-o biserică, pe o Sfântă Masă, se poate săvârși doar o singură Sfântă Liturghie. La noi în, Mănăstirea Întâmpinării, monahii iubesc foarte mult slujbele de […]