Actualitate

Să te pârască poate oricine, dar să te vândă nu poate decât acela care mănâncă pâine cu tine

4

Să te pârască poate oricine, dar să te vândă nu poate decât acela care mănâncă pâine cu tine. Rău poate să-ţi facă orice semen, cât de străin şi de depărtat ar fi de tine, dar cel mai mare rău nu ţi-l poate face decât acela care neapărat îţi stă cel mai aproape. De aceea, nici durere mai mare nu poate produce nimeni pe lume, ca acela de la care ai dreptul să aştepţi cea mai mare bucurie.

Dragă suflete care ai avut pe lume harul de a avea un învăţător din pâinea căruia te hrăneşti, fii cu luare-aminte şi nu lăsa nici un fel de gând satanic să-ţi pătrundă în inimă împotriva învăţătorului tău! Oricât de mare îţi pare fericirea pe care ai putea să ţi-o cumperi prin vânzarea binefăcătorului tău, nu o dori!

Oricât de mare rău ţi s-ar părea că ţi-a făcut el, nu dori niciodată să te răzbuni pe părintele tău, pe învăţătorul tău, pe binefăcătorul tău, căci preţul cu care îl vei vinde şi săgeata cu care îl vei străpunge vor arde în vecii vecilor mâinile şi inima ta.

Extras din Preotul martir Constantin Sarbu, Lacrimă și Har, Editura Bonifaciu, 2011


Articole Asemănătoare
436

„Casa voastră poate deveni Rai pentru copii, dar poate deveni și iad. Alegeți ce vreți”

  Părinte, ce-i sfătuiți pe părinții ai căror copii sunt apatici sau, dimpotrivă, hiperexcitați? Cum poate fi ajutat copilul sau adolescentul să-și afle echilibrul sufletesc? – Trebuie început de la lucrul cel mai simplu, dar care este totodată extrem de important: programul zilei. Dacă acest program nu este precizat, copilul, ba chiar și adolescentul, va […]

Articole postate de același autor
496

Stăpâna noastră! (O minune a Maicii Domnului)

În părțile Lombardiei trăiau doi soți foarte credincioși care aveau multă evlavie la Maica Domnului. Pentru aceasta, cuprinși de dor dumnezeiesc, au pictat pe un perete al casei lor icoana ei, cheltuind mulți bani pentru ca ea sa devină cât mai frumoasă și mai măreață. De fiecare dată când treceau prin fața icoanei, se închinau […]