Actualitate

S-au înmulțit bolile pe măsura sclifosismelor sociale!

646

S-au înmulțit bolile pe măsura sclifosismelor sociale! Mâncăruri cât mai artificiale, tratamente, medicamente, combinații ciudate pe care oamenii le fac, dar au uitat că au nevoie de o singura hrană... "Hrana cea Sfântă!" de la Doctorul sufletelor și al trupurilor, care unește trupul și sufletul și nu le desparte!

Așa este și la noi, dacă nu-L înțelegem pe Doctorul de Suflet, ajungem la Doctorul de Trup! Dacă nu-l înțelegem pe Doctorul Duhurilor, ajungem la Doctorul Durerilor, iar dacă nu ajungem la Balanța Dreptății, ajungem la Balanța Suferinței...

Sfântul Arhiepiscop Luca al Crimeii spunea așa: În persoana sa nu există nici un conflict, ci o îmbinare armonioasă şi o împăcare a credinţei cu ştiinţa. „Duh-Suflet-Trup". Sfântul Luca a fost supus şi unui proces public prin care se urmărea nu numai defăimarea şi batjocorirea lui, ci şi să se demonstreze că Dumnezeu nu există. Însă, izbânda râvnită de atei nu s-a arătat nicidecum, ci dimpotrivă, s-a preschimbat într-o ruşinoasă înfrângere. În acest proces, cea din urmă întrebare pusă Sfântului Luca de către acuzatorul public a fost: „Cum este posibil ca dumneavoastră să credeţi în Dumnezeu, părinte chirurg Voino-Iaseneţki? L-aţi văzut vreodată pe Dumnezeul dumneavoastră?". Răspunsul a venit neîntârziat: „Pe Dumnezeu, într-adevăr, nu L-am văzut niciodată, domnule acuzator public. Dar am făcut operaţii pe creier şi nu am văzut minte acolo înăuntru! Şi nici conştiinţă nu am văzut acolo!" (există creier vizibil, dar asta nu înseamnă că nu există minte şi conştiinţă, chiar dacă nu le vedem)"

Nu există nimic pe Pământ care să nu treacă pe sub Pronia lui Dumnezeu!

Am să vă dau o comparație pe care să o aveți tot timpul în minte..

Fie că ești doctor, tu când vindeci, în calitate de doctor, de fapt corectezi niște abuzuri! Unul se îmbolnăvește de ficat pentru că a băut prea mult, că nu a mâncat sănătos, sau că a făcut ce nu trebuie și se îmbolnăvește de colon sau alte organe.. Toate au o cauză! De fapt, atât medicul, care din punct de vedere biologic, îți vindecă trupul, și ți-l cârpește, corectează un abuz. Preotul prin spovedanie, corectează niște abuzuri și dezleagă niște păcate care sunt deasupra ta. Pentru asta vine câte un om care spune.."Părinte, vreau o dezlegare!" Și eu mai fac câteodată o glumă și spun: "Dar.. te simți legat?" "Părinte, simt un fel de apăsare!". Ei, acesta apăsare, este la fel.. un abuz al sufletului, al conștiinței, al minții și al rațiunii.. și fiecare cunoaște neputința din dreptul inimi sale! La fel și judecătorul, tot abuzuri corectează. Ce trebuie să facă? Să stăpânească lăcomia, să stăpânească furturile și să apere moșiile.. etc! Ce constatăm în aceste trei stări? Pentru că Iisus Hristos este Doctor, Judecător și Preot..Mare Arhiereu. Și aceste trei categorii de oameni, sunt paznicii "gunoaielor" de la marginea societății! Deci, toate mizeriile lumii trec prin filtrul unei rațiuni sănătoase, prin filtrul unei minți sănătoase și trec prin filtrul unei inimi sănătoase! Acesta este Legământul împăcării omului cu Dumnezeu!


Articole Asemănătoare
4291

Crucea vieții omenești

Un creștin odinioară Tot se căina mereu: Grea mai este Crucea asta Ce mi-a dat-o Dumnezeu. Cum o dau nu-mi iese bine De necazuri nu mai scap Și muncesc din greu ca boul Până cad lângă proțap! Iaca alții sunt mai leneși Și trăiesc mai în belșug Numai mie (vorba ceea) „boii nu-mi mai trag […]

Articole postate de același autor
8426

Cine nu primește Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea

Unul dintre cele mai tulburătoare pasaje ale Evangheliei îl constituie validitatea pe care o atribuie Mântuitorul experimentării preintelectuale a credinței religioase. Când ucenicii Săi, în efortul de a menține un nivel matur al propovăduirii, încercau să împiedice mamele să-și aducă copiii la Iisus, El „S-a mâhnit”. El a spus că unora ca acestora le aparține Împărăția […]