Actualitate

O seară de suflet cu Ieromonahul Ghelasie Vizireanu la Străşeni

157

Joi, 16 martie 2017, cu ajutorul lui Dumnezeu, și cu binecuvântarea președintelui Centrului Social-Misionar „Sf.Ier.Vasile cel Mare”, protoiereului  Vetcislav Cazacu, în orașul Straşeni a avut loc o întâlnire de suflet cu ieromonahul Ghelasie Vizireanu, starețul Schitului Ostrov (Județul Constanța, România).

Întâlnirea a fost găzduită de sala de conferințe a Centrului Social-Misionar „Sf.Ier.Vasile cel Mare”, situat pe teritoriul Bisericii Ortodoxe „Sf.Cuv.Parascheva” din or.Strășeni.

Ieromonahul Ghelasie le-a vorbit creştinilor, adunaţi într-un numar mare, despre Taina Sfintei Spovedanii. Părintele i-a îndemnat pe cei prezenţi la o spovedanie cât mai deasă, vorbind despre importanţa spovedaniei pentru viaţa duhovnicească a creştinilor şi efectul său asupra credinciosului. În Taina Spovedaniei ne destăinuim neputinţele şi păcatele, pentru a înlătura aceste slăbiciuni pătimaşe şi a ne deschide spre comuniunea cu Dumnezeu. Să ne străduim să primi cât mai des această taină, pentru a ne întări în lupta cu păcatul. 

la final părintele a răspuns la întrebările celor prezenți, care au vizat subiectele referitoare la deznădejde, smerenie, orgoliu, ş.a.

În perioada caldă a anului, serile duhovniceşti se vor desfăşura în fiecare zi de joi, ora 18.00 în incinta Centrului Social-Misionar „Sf.Ier.Vasile cel Mare”. În aceeaşi clădire se găsește și Biblioteca Parohiei.

 


Articole postate de același autor
266

Hramul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Colonița, mun. Chișinău

 „Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1,48)  În ziua de 21 septembrie 2017, când întreaga creștinătate drept-măritoare prăznuiește acest moment ziditor de suflet din viața Maicii Domnului, și anume Nașterea ei, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din s. Colonița, mun. Chișinău, și-a serbat hramul. Cu acest binecuvântat prilej, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit […]