Nu ştiu să iubesc...E un adevăr pe care trebuie să-l accept, pentru ca să pot face şi careva paşi pentru a schimba starea lucrurilor. Desigur că sunt în viaţa mea persoane care îmi sunt dragi şi fericirea cărora este foarte importantă pentru mine, dar chiar şi în cazul lor simt că aş putea face mult mai mult...
În ultimul timp adesea recitesc cuvintele apostolului Pavel către Corinteni şi înţeleg că acest îndemn nu se reflectă în relaţiile mele cu oamenii:
"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată."
Dragostea îndelung rabdă … La sigur nu este despre mine. Deşi încerc să-i primesc pe cei din jur aşa cum sunt, e suficient ca cineva să-mi reproşeze ceva, ca să mă simt jignită şi să caut să mi se facă dreptate. Îţi pare că uite îi rabzi pe ceilalţi şi le ierţi greşalile lor, iar ei....Dar de fapt şi ei te rabdă şi-ţi iartă....şi te acceptă aşa cum ieşti.
Dragostea nu pizmuieşte... Pizmuieşte, şi încă cum. Uite cum trăiesc alţii, o adevărată armonie în relaţiile dintre soţ şi soţie, de ce nu e aşa şi la mine ? Dar oare nu de atât că nu mulţumeşti pentru ceea ce ai, ci îţi trăieşti viaţa prin comparaţie cu alţiii...
Dragostea nu se laudă... Desigur! Fiecare femeie ar putea enumera o listă de pretenţii faţă de soţ, spectrul lor fiind foarte larg: "câștigă puţin", "nu mă ajută cu treburile casnice", "nu le acordă atenție copiilor", "nimic, în afară de fotbal, nu-l interesează" ... Cât de des, auzim astfel de comentarii de la alte femei care consideră că au meritat mult mai mult în această viaţă şi ne dăm seama că nu este corect aşa, până la momentul în momentul în care începem să ne discutăm propriul soţ...
Dragostea nu se trufeşte... Mândria! Mai tot ce e rău în această lume se trage din acest păcat. Chiar şi conştientizând acest lucru, este foarte greu să lupţi cu el. Cred că multora li se întâmplă să audă acel glas lăutric care ne şopteşte: „El nu te merită, faci atât de multe pentru familie, iar el nici macar nu apreciază dăruirea ta. Gata, ajunge, mai bine divorţează.” Iar la următoarea ceartă, îi spui, nu mai vreau să rabd toate acestea, divorţăm şi la sigur voi fi mult mai fericită fără tine!
Sunt oare fericite prietinele tale care au divorţat? Oare divorţul e soluţia pe care ne-o propune Dumnezeu? Şi va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup (Mt. 19,5) şi ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă (Mt.19, 6), acesta e îndemnul evanghelic şi după el ar trebui să ne conducem în vieţa noastră. Astăzi prea puţini conştientizează faptul că cei doi devin un trup, un tot întreg. Nu putem să divorţăm doar din motivul că e prea greu să duci neputinţele celuilalt, iar fericirea trebuie să o căutăm inclusiv în încercarea de a ne răbda şi iubi unul pe altul.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă... Dragostea e sentimentul care trebuie să ne înalţe, care nu ne poate permite să ne purtăm oricum nu doar cu cei dragi, dar şi cu oricare altă persoană. Oare chiar aşa procedez cu oricine mi-l scoate Dumnezeu în cale?
Dragostea nu caută ale sale... De multe ori cei din jur mă sfătuiesc: “Trebuie să te iubeşti. Dacă nu te iubeşti pe tine însuţi, cine te va iubi?”. Doar că atunci când încerc să urmez acestui îndemn, viaţa mea de familie are de suferit foarte mult şi probabil doar datorită faptului că ceilalţi dau dovadă de răbdare şi înţelegere, familia noastră a supravieţuit acestor încercări.
O familie nu poată să fie fericită, dacă nu are la bază jertfire şi dăruire. Dacă te vei gândi doar la faptul cum să faci ca să te simţi bine, vor exista mereu conflicte. Trebuie să vezi ş ce ar trebui făcut ca să-i fie bine şi celui de alături. Să „nu cauţi ale sale” de multe ori pare foarte greu, căci pare a fi un joc într-o singură poartă, că cedezi şi vii în întâmpinare doar tu…Însă dragostea şi dăruirea însă pot face mari minuni.
Dragostea nu se aprinde de mânie...Este de multe ori foarte greu să nu te superi pentru dezordinea din casă, pentru tigaia nouă zgârâiată cu cuţitul, şi pentru multe altele...Dar oare e mai importantă ordinea sau pacea în familie, iar unde este pace, se poate rezolva şi toate celelalte.
Nu gândeşte răul... Să-ţi pregăteşti răzbunarea pentru supărarea provocată, ce ispită dulce! Și ce nebunie ...
Toate le suferă...Cum adică toate? Şi supărările, şi nedreptatea şi toată durerea pe care ţi-o poate provoca? Îmi aduc aminte de ceea ce povestea Sf. Paisie Aghioritul despre o soţie care ani la rândul a răbdat infidelitatea, insultele şi jignirile soţului. În tot acest răstimp nu doar nu s-a plâns pe el, dar îi lua chiar apărarea în faţa copiilor, care cunoşteau calvarul prin care trece mama lor. În urma unui accident, soţul a fost grav rănit, iar devotata lui soţie a început să-l îngrijească cu multă bunătate, fără să-i amintească nimic din viaţa lui cea desfrânată. Oare aş fi gata de aşa o jertfire de sine?
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă…
Dragostea adevărată nu ne permite să deznădăjduim, şi chiar dacă cel pe care l-am iubit, acum a căzut în vreo patimă, trebuie să ne păstrăm speranţa în îndreptarea sa. Dacă pierdem această nădejde, atunci la sigur nu se va mai ridica. Şi aceasta este o manifestare a iubirii.
Dragostea nu cade niciodată...Oare nu acesta este visul fiecăruia din noi? Şi atunci nu s-ar merita să facem tot posibilul şi imposibilul pentru realizarea acestuia?
Fiecare zi din viaţa noastră ne oferă o șansă să dăm dovadă de dragoste, trebuie doar să depunem un mic efort: să nu le reproşăm mereu ceva celor din jur, mai ales când merge vorba de lucruri care pot fi trecute cu vederea, să dezrădăcinăm din inima noastră toate supărările şi nemulţumirile şi să încercăm să vedem ceea ce au bun apropiaţii noştri. Și atunci viața se va umple de iubire. În adevăratul sens al acestui cuvânt.
Mi-aş dori din tot sufletul să pot iubi anume aşa…
Natalia Lozan
