Actualitate

Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite și Sfințirea Colivei în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni

109

În dimineaţa zilei de vineri 3 martie 2017, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni, s-au oficiat următoarele slujbe rânduite de Biserică, caracteristice Postului Mare: Rugăciunile dimineţii, Utrenia, Ceasurile I, III, VI şi IX. După ceasul I, tradiţional, a fost oficiată, de către soborul preoţilor şi diaconuilor slujitori ai catedralei, slujba de pomenire a răposaţilor.

După slujba Ceasurilor şi Obedniţei Preasfinţia Sa, împreună cu preoţii slujitori ai catedralei, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite.

După rugăciunea Tatăl nostru… cu binecuvîntarea Ierarhului, clericul Catedralei, Protoiereul Nicolae BOIAN, s-a adresat credincioşilor cu un cuvânt de învăţătură, în care a relatat istoria tradiţiei de sfinţire a colivei în această zi, făcând referire la viaţa Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron.

La finele Sfintei Liturghii, Ierarhul a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului creştinii care s-au mărturisit şi au primit dezlegare de la duhovnic, după care a urmat citirea Canonului Sfântului.

sursa http://episcopia-ungheni.md/


Articole postate de același autor
28

Pelerinaj în Țara Sfântă, pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos

Joi, 8 decembrie, a început Pelerinajul delegaţiei Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, în Ţara Sfântă, organizat de Centrul de pelerinaj “Pelerinul Ortodox” a Mitropoliei Moldovei. Delegaţia compusă din clerici şi mireni, în frunte pe ÎPS Mitropolit Vladimir va avea posibilitatea să viziteze şi să se închine la locuri sfinte precum: Ierusalim – Mormântul Mântuitorului, Golgota, Piatra […]