A II-a parte a Marelui Canon a Sfîntului Andrei Criteanu, citit în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni

2163

Conform programului liturgic stabilit de Sfinţii Părinţi, în locaşele sfinte din întreaga lume a răsunat astăzi, înălţându-se spre cer slujba  celei de-a doua părţi a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul slujbei Pavecerniţei Mari.

Cu acest prilej, Preasfinţitul PETRU,, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu soborul de preoţi slujitori ai catedralei, a săvârşit slujba Canonului celui Mare în Catedrala Episcopală “Sf. Bnс. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni.

La finele canonului, Preasfinția Sa, a rostit o predică înfricoșătoare despre pocăinţă inspirat din cuvintele condacului din cadrul Canonului celui Mare ,,Suflete al meu, suflete al meu, scoală-te, pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie… ”

sursa http://episcopia-ungheni.md

 


Articole postate de același autor
99

Ce înseamnă cuvintele „Ţie, Doamne”?

La sfârşitul fiecărei ectenii, preotul cheamă poporul să se dea în chip deplin Domnului Hristos, zicând: „Pe noi înşine, şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!” La care poporul răspunde: „Ţie, Doamne!” Acestea sunt nişte cuvinte foarte importante, şi pot fi aplicate în multe împrejurări din viaţa omenească. […]