Ficare dintre noi, creştinii, trebuie să stăruim pentru o viaţă îmbunătăţită, să fim mai buni. Cândva, în satul meu, s-a schimbat preotul, şi preotul care a venit era un cunoscut al meu. Atunci am întrebat-o pe mama – mama venind la mine la mănăstire: ce vă predică părintele acesta, care e acum la noi? Mama săraca – Dumnezeu să o odihnească – nu prea ţinea minte predicile… nici predicile mele. Ştiu că mi-a spus odată: „Să ştii că am înţeles toate cele ce ai spus, dar acum dacă mă duc acasă să-i spun lui taică-tău nu mai ştiu nimic”. Şi totuşi am întrebat-o din nou: ce le predică părintele de la noi? Sărmana, a stat aşa puţin şi nu a zis nimic, şi dacă a văzut că stărui, a zis: „Apăi, tot bine ne învaţă, ne învaţă să fim buni!” Mi-am dat seama că, până la urmă, sinteza tuturor strădaniilor noastre pentru noi şi pentru alţii, asta este: să fim buni şi să fim mai buni!
Bunătatea este lucrul cel mai de căpetenie, poate că e lucrul cel mai de valoare din câte poate realiza omul în lumea aceasta. Mai sunt şi alte valori, fără îndoială. E o valoare să fii inteligent, e o valoare să fii realizat, să ai o înfăţişare frumoasă, să ai o situaţie bună. E o valoare să fii conducător de oameni, dacă poţi ajunge conducător de oameni. Sunt multe valori în lumea aceasta, dar de măsura bunătăţii nu există nimic!
Din Arhimandrit Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, p. 7
